EverghetinosRomânesc

Everghetinos – Tema 1 (6) (Ρουμανικά, Romanian)

6 Ιουνίου 2009

everghetinosNimeni nu trebuie să deznădăjduiască vreodată, chiar dacă a păcătuit mult, ci cu pocăinţă să aibă nădejde în mântuire

11. A lui Avva Marcu

Tot păcatul pentru care nu te pocăiești e spre moarte. Nimeni nu-i bun și îndurător precum Dumnezeu, însă pe cel ce nu se pocăiește nici Acesta nu-l iartă.
Mulţi ne întristăm pentru păcatele noastre, însă pricinile lor le primim cu desfătare.

12. Din Pateric

1. Un frate care locuia la chilii, cădea de multe ori în desfrânare din lucrarea diavolului și petrecea silindu-se pe sine a nu lepăda chipul călugăresc. Făcându-și mica lui pravilă, se ruga lui Dumnezeu cu suspine, zicând: «Doamne, ori de voiesc, ori de nu voiesc, mântuiește-mă. Căci eu, noroi fiind, doresc necurăţia păcatului. Dar Tu, ca Dumnezeu și Atotputernic, poţi să mă împiedici de la aceasta. Dacă pe cel drept miluiești, nu-i lucru mare, și dacă pe cel curat mântuiești, nu-i nici o minune; vrednici sunt a dobândi bunătatea Ta. Ci către mine, Stăpâne, minunate fă milele Tale și întru aceasta arată-Ţi iubirea Ta de oameni neasemuită. Căci Ţie Ţi s-a încredinţat săracul, adică cel sărăcit de toate virtuţile». Acestea și altele asemenea zicea cu lacrimi fratele în toată ziua, fie de se întâmpla să cadă, fie nu.

Odată, căzând noaptea în păcatul obișnuit, s-a sculat deîndată și și-a început canonul. Iar dracul, uimit de nădejdea lui și de lipsa de rușinare cea către Dumnezeu, i se arătă dinaintea ochilor și îi zise: «Ticălosule, cum de nu roșești să stai înaintea lui Dumnezeu, sau fie și numai să-i pomenești numele; ci, nerușinându-te, îndrăznești și să cânţi psalmi?» I-a răspuns fratele: «Chilia asta este ca o fierărie: dai o lovitură cu ciocanul și alta primești. Rabd așadar până la moarte, luptându-mă cu tine; încolo,  unde are să mă ajungă ziua cea din urmă. Te încredinţez deci cu jurământ și, îndrăznind spre nemărginita bunătate a lui Dumnezeu, îţi zic: [mă jur] pe Cel care a venit să cheme pe cei păcătoși la pocăinţă și să-i mântuiască, cum că nu voi înceta să mă rog lui Dumnezeu împotriva ta, până ce nu vei înceta și tu să mă războiești. și să vedem cine va birui: tu, sau Dumnezeu?» Auzind dracul acestea, i-a zis: «Cu adevărat nu te voi mai război de acum înainte, ca să nu-ţi agonisesc cunună prin răbdarea ta».

De atunci, așadar, a plecat de la el potrivnicul. Iar fratele, străpungându-se la inimă, ședea plângându-și de acum neîncetat păcatele. și îi zicea de multe ori gândul că bine face plângând. Iar el răspundea împotrivă gândului: «Binele acesta anatema să fie, că Dumnezeu nu voiește ca cineva să-și piardă sufletul în toate lucrările necinstei, iar mai apoi să stea plângând pentru el, poate îl mântuiește, poate nu».

2. Era un frate la Schit, împreună cu Avva Pafnutie, care era luptat de desfrânare. Zicea: «și zece femei să iau, tot nu-mi împlinesc pofta». Iar Bătrânul îl sfătuia: «Nu [lua aminte], fiule, căci este război al dracilor». Însă fratele nu s-a lăsat înduplecat, ci a plecat în Egipt și a luat femeie.

După un timp, s-a întâmplat că s-a suit Bătrânul în Egipt și l-a întâlnit ducând un coș plin cu vase de lut. Iar Bătrânul nu l-a cunoscut. El, însă, i-a zis: «Eu sunt cutare, ucenicul tău». și văzându-l Bătrânul întru necinstea aceea, a plâns și i-a spus: «Cum de-ai lăsat cinstea pe care ai avut-o și ai ajuns la înjosirea acesta? Încă, ţi-ai luat cele zece femei, după cum ziceai?» Iar el, suspinând din greu și lăcrimând, a zis: «Firește, doar una mi-am luat, Părinte, și mă chinuiesc să o satur de pâine». Îi zice lui Bătrânul: «Vino iarăși cu noi». Iar el a zis: «Este pocăinţă, Avva?» Îi zice Bătrânul: «Este». și îndată, lepădând toate, l-a urmat pe Bătrân. A intrat în Schit și, din cercare, s-a făcut călugăr iscusit.

3. Un frate l-a întrebat pe un Bătrân: «De se întâmplă ca cineva să cadă în ispită, adică în curvie, din vreo lucrare a diavolului, ce se petrece cu cei ce se smintesc?» și a povestit Bătrânul: «Un diacon era vestit într-o chinovie din Egipt. Iar un anume om din cetate, prigonit de mai marele de acolo, a venit cu toată casa lui la aceea chinovie. Din ispita diavolului, diaconul a căzut [în păcat] cu o femeie din cele venite cu orășeanul. și, cunoscându-se lucrul, s-a făcut tuturor rușine. Iar el s-a dus la un Bătrân, drag lui, și i-a vestit cele întâmplate. Bătrânul avea înlăuntrul chiliei sale o tainiţă pe care o știa și diaconul. L-a rugat [să-i îngăduie] să intre acolo și așa să șadă, ca și cum s-ar fi îngropat de viu, neștiind nimeni de acest lucru decât numai Bătrânul. Iar el s-a învoit. Intrând, așadar, diaconul în acel loc întunecos, s-a pocăit sincer lui Dumnezeu, tânguindu-se cu inima neîncetat pentru păcat și negustând nimic altceva decât pâine și apă, pe care i le dădea Bătrânul la răstimp.

Apoi, trecând oarecare vreme, n-a mai crescut ca de obicei apa râului. Făcând cu toţii litanie și rugându-se cu stăruinţă lui Dumnezeu, s-a descoperit unuia dintre sfinţi că dacă nu va veni cutare diacon, care este ascuns de către cutare monah, apa râului nu va crește. Iar cel ce primise descoperirea a povestit tuturor cele făcute lui cunoscute de Dumnezeu. și, auzind, s-au minunat. Au venit, l-au scos din locul în care era ascuns și l-au silit să se roage; și cum se ruga, îndată a crescut apa. Astfel, cei care mai înainte se smintiseră, cu mult mai mult s-au folosit de pocăinţa lui și au slăvit pe Dumnezeu.

4. Un frate era luptat de dracul curviei și, pe când străbătea odată un sat al Egiptului, s-a întâmplat să vadă o femeie frumoasă la chip, care era fiica preotului elinilor. Când a văzut-o, i s-a rănit [inima de dragoste] către dânsa. S-a dus la tatăl ei și i-a spus: «Dă-mi-o de femeie». Iar acesta a răspuns: «Nu pot să ţi-o dau, dacă mai întâi nu primesc înștiinţare de la dumnezeul meu». și mergând la drac, l-a întrebat: «Iată, a venit un monah care o vrea pe fiica mea. Să i-o dau?» I-a răspuns dracul: «Întreabă-l dacă se leapădă de Dumnezeul lui, și de Botez, și de cinul călugăresc». Întorcându-se, așadar, la frate, preotul dracilor i-a zis: «Te lepezi de Dumnezeul tău, de Botez și de cinul călugăresc?» Iar el s-a învoit. și îndată a văzut ca un porumbel ieșind din gura lui și zburând către cer.
S-a dus, deci, preotul la drac și i-a spus: «Iată că s-a învoit». Atunci îi zice dracul: «Nu-i da pe fiica ta de femeie, căci Dumnezeul lui nu s-a depărtat de la el, ci încă îl ajută». Venind iar spurcatul preot, i-a zis fratelui: «Nu pot să ţi-o dau, pentru că Dumnezeul tău e cu tine și încă te ajută».

Când a auzit fratele aceasta, s-a străpuns la inimă, zicându-și: «Eu, ticălosul și nenorocitul, după ce am fost învrednicit de atâtea bunătăţi de la Dumnezeu, numai și numai pentru bunătatea Sa, m-am lepădat de Dânsul, de Botez și de cinul călugăresc. și iată că El îmi ajută și încă nu S-a îndepărtat de mine, chiar dacă L-am nesocotit în asemenea chip. Cum să nu fiu atunci dator a alerga către Dânsul, îndrăznind către nesfârșita Lui bunătate?»

Venindu-și așadar în fire, a ieșit în pustie. și, ducându-se la un Bătrân, i-a povestit cele întâmplate. I-a zis Bătrânul: «șezi cu mine în peșteră și postește ‘perechi’ trei săptămâni deci câte două zile, dezlegând a treia zi. Iar eu mă voi ruga lui Dumnezeu pentru tine». S-a ostenit atunci Bătrânul pentru fratele și L-a rugat pe Dumnezeu, zicând: «Rogu-mă, Doamne, dăruiește-mi sufletul acesta și primește-i pocăinţa». și l-a auzit Dumnezeu.

Împlinindu-se o săptămână, a venit Bătrânul la fratele și l-a întrebat: «Ai văzut ceva?» «Da a răspuns am văzut porumbelul sus, în înaltul cerului, deasupra capului meu». I-a zis Bătrânul: «Ia aminte la tine și roagă-te lui Dumnezeu cu stăruinţă». Zicând acestea, s-a dus.

Trecând apoi și a doua săptămână, a venit iarăși Bătrânul la frate și l-a întrebat: «Ai văzut ceva?» Iar acela spuse: «Am văzut porumbelul aproape de capul meu». Poruncindu-i din nou Bătrânul să fie cu trezvie și să se roage, s-a dus de la dânsul.

Apoi, după ce s-a împlinit și cea de-a treia săptămână, a venit la el Bătrânul și i-a zis: «Nu cumva ai văzut mai mult?» Iar acela a răspuns: «Am văzut porumbelul că a venit și a stat deasupra, pe capul meu, și mi-am întins mâna să-l prind, iar el a intrat în gura mea». Auzind Bătrânul, a mulţumit lui Dumnezeu și i-a spus fratelui: «Iată, ţi-a primit Dumnezeu pocăinţa. De acum înainte ia aminte la tine însuţi». Iar el a zis: «De acum voi fi lângă tine, Avva, și până la sfârșit nu mă voi depărta». și a rămas fratele după aceea nedespărţit de Bătrân.

5. Un frate a întrebat un Bătrân, zicând: «Avva, îmi zice gândul că dacă un monah, care poartă de vreme îndelungată chipul cel îngeresc, cade în ispită, adică în desfrânare, cu greu se ridică și cu multă osteneală, ca venind dinspre sporire întru scădere. În vreme ce acela care de curând e venit din lume, ca unul care încă pune început, nu va suferi atâta vătămare». Bătrânul i-a răspuns: «Călugărul care cade în ispită este asemenea unei case prăbușite. Dacă ziditorul, având gândul cel înţelept, dorește să o ridice din nou, află de-a gata multe materiale, cum ar fi săpăturile temeliei, pietrele și lemnele; găsindu-le astfel la îndemână, poate să o ridice mai lesne și mai repede decât cel care încă nu a săpat nimic, nu a pus temelia și încă nu a agonisit cele trebuincioase, ci abia acum începe să strângă materiale și să zidească, nădăjduind că poate va și termina.

Pilda aceasta este nimerită deopotrivă și pentru călugărul care deja este de vreme îndelungată în lucrarea monahală și pentru începător. Căci monahul, de cade și se întoarce, va afla mult ajutor din obișnuinţa lucrărilor cu care s-a nevoit, adică din cugetarea [cuvintelor sfinte], din cântarea de psalmi, din lucrul mâinilor și din toată cealaltă lucrare călugărească pe care, din obișnuinţa de a o săvârși multă vreme, o împlinește fără de greutate. De aceea poate să clădească îndată casa cea surpată a sufletului său. Începătorul, însă, de vreme ce abia acum învaţă și începe a lucra cele mai înainte spuse, de cade se ridică mai anevoie, ca unul care agonisește materiale și zidește în același timp».

6. Era odată într-o cetate un episcop, care, îmbolnăvindu-se, și-a pierdut nădejdea [de viaţă]. Era acolo și o mănăstire de maici și, aflând stareţa că episcopul a căzut în deznădejde, a luat cu dânsa două surori și a mers să-l cerceteze. Pe când stătea aceasta și vorbea cu episcopul, una dintre ucenicele care erau de faţă s-a atins de piciorul lui, vrând să afle cum îi este. Iar dânsul, războit din pricina atingerii, a rugat-o pe stareţă: «Nu are cine să-mi slujească cu pricepere. Binevoiește de-mi lasă pe sora aceasta să-mi ajute». Iar stareţa, nebănuind nimic rău, a lăsat-o pe soră să-i slujească episcopului. Îngrijit fiind de către dânsa, acesta a prins puteri de la diavol, a căzut cu ea în păcat și călugăriţa a luat în pântece. Apoi, cum mărirea pântecelui vădea zămislirea tuturor celor care o vedeau, clericii au luat-o la rost, zicând: «Spune-ne, cine te-a lăsat grea ?» Iar dânsa nu mărturisea. Atunci a zis episcopul: «Lăsaţi-o, că eu am făcut păcatul acesta». și după ce s-a ridicat din boală, a intrat în biserică și a așezat omoforul pe jertfelnic. Apoi a ieșit, a luat un toiag în mână și s-a grăbit să plece la o mănăstire unde nimeni nu cunoștea cine este. Mergând el acolo, stareţului din acea chinovie, care era văzător cu duhul, i s-a descoperit de la Dumnezeu că un episcop vine la mănăstire. L-a chemat pe portar și i-a poruncit: «Fii cu luare aminte, frate, căci va veni aici un episcop; să-l întâmpini după cuviinţă». Portarul, însă, se aștepta ca acesta, după cum e potrivit unui episcop, să se arate cu lectica sau în vreun alt chip impunător. Văzându-l că vine singur și pe jos, nici nu a priceput cine este, nici nu i-a deschis, fără ca mai întâi să-i facă cunoscut întâi-stătătorului. Însă acela, când a auzit, a ieșit îndată în întâmpinarea lui, l-a primit, l-a îmbrăţișat și i-a zis: «Bine ai venit, cinstite Stăpâne!» Iar episcopul, uimit că fusese recunoscut de oameni care nu-l cunoșteau defel mai dinainte, a vrut să plece la altă mănăstire. I-a zis, însă, Avva: «Oriunde te vei duce, vin cu tine și fac lămurite cele despre tine». și după ce i-a spus cuvinte de mângâiere, l-a luat în mănăstire. Episcopul s-a pocăit din toată inima și, arătând mari nevoinţe pentru virtute, a plecat în pace către Domnul, Care i-a cinstit ieșirea [din trup] cu multe semne și minuni.

pdf-logo