EverghetinosRomânesc

Everghetinos – Tema 6 (2) (Ρουμανικά, Romanian)

25 Ιουνίου 2009

everghetinosBucuria din ceruri și slava gătită sfinţilor sunt mai presus de gând și de aceea se cuvine să le râvnim din tot sufletul. Nimic din cele ce sunt sau din cele ce facem nu este vrednic de acestea

3. A Sfântului Efrem [Sirul]

Fraţilor, mare și de necuprins cu mintea este slava ce s-a gătit sfinţilor, în vreme ce [slava] vieţii acesteia trece ca o floare, care se scutură grabnic, și ca verdeaţa ierbii. Mulţi domni și împăraţi au stăpânit ţinuturi și cetăţi nenumărate și în scurtă vreme pomenirea lor s-a șters de parcă nici n-ar fi fost vreodată. Oare câţi împăraţi, care au cârmuit neamuri multe, nu și-au făcut chipuri [cioplite] și monumente, crezând că prin acestea vor fi vestiţi și după moarte? Au venit însă alţii, care au surpat chipurile cioplite și au sfărâmat statuile. La unele dintre statui, înlăturând doar feţele, s-au înfăţișat pe ei în loc; dar și lucrul acestora, la rândul lui, a fost stricat de alţii.
Alţii și-au zidit morminte măreţe, părându-li-se că prin ele își întăresc nume veșnic, întipărind și chipul lor deasupra acestora. A venit însă alt neam după ei și mormintele au trecut în stăpânirea lor. Iar aceia au vrut, după cum era firesc, să le curăţească și au mutat [de acolo] oasele celor vechi ca și cum ar fi fost prundiș. Cu ce le-a fost, deci, de folos coșciugul de preţ sau piramida? Căci toate lucrările deșertăciunii sfârșesc în nimic.

Însă cu cei slăviţi întru Dumnezeu nu se întâmplă așa. Căci El le-a gătit lor viaţă veșnică și slavă nepieritoare. Lumina soarelui, a lunii și a stelelor nu s-a întunecat de la zidirea lor și până acum, nici nu s-a învechit, ci e veșnic aceeași, tânără, înfloritoare și strălucitoare, prin rânduiala Ziditorului, pe care le-a hotărnicit-o de la început, ca să cârmuiască ziua și noaptea. Tot astfel, Dumnezeu le-a rânduit celor ce-L iubesc Împărăţia cerurilor și bucurie fără de sfârșit.

Și după cum El este nemincinos în acestea văzute, la fel este, neîndoielnic, și în acelea gândite. Căci cele [de aici] vor trece atunci când va voi Ziditorul; însă slava sfinţilor nu va avea sfârșit. Să ne sârguim, deci, să facem roade vrednice de pocăinţă, pentru ca nu cumva, lipsindu-ne de bucuria aceea, să fim izgoniţi în întunericul cel veșnic, acolo unde chinul este de neîndurat.

Intră, dacă vrei, în cămara ta, închide ușile și ferestrele și acoperă orice lumină; șezi așa înăuntru și vei cunoaște ce chinuitor este întunericul. Deci, dacă în acest chip suferi, când stai aici fără vreo durere sau caznă, cu toate că îţi stă în putere să ieși [la lumină] după puţin timp, pricepi, oare, ce chin este întunericul cel din afară, unde sunt plângerea, scrâșnirea dinţilor și focul cel nestins, care îi pedepsește veșnic pe cei trimiși o dată pentru totdeauna acolo?

Să cugetăm și la rușinea ce ne va cuprinde, chiar și mai înainte de a fi osândiţi, atunci când îi vom vedea pe sfinţi înveșmântaţi în haina prealuminată și de negrăit pe care și-au gătit-o prin fapte bune. În vreme ce pe noi ne vom vedea nu numai dezgoliţi de slava aceea strălucitoare, ci și înnegriţi, întunecaţi și plini de duhoare, după cum ne-am pregătit din cele [ale vieţii] de aici, prin lucrările întunericului, prin plăcere și desfătare. Să plângem, dar, înaintea Domnului Dumnezeului nostru, ca să aflăm îndurare de la Dânsul.

Nevoinţa noastră nu este pentru bani; căci dacă cineva e păgubit de aceștia poate să dobândească alţii în loc. Primejdia ne pândește sufletul, pe care dacă ni-l pierdem nu-l mai putem izbăvi, după cum e scris: Ce-i va folosi omului dacă va câștiga lumea întreagă, iar sufletul și-l va păgubi? Sau ce va da omul în schimb pentru sufletul său?

Să ne gândim că și soldaţii din lumea aceasta, din pricină că primesc daruri de nimic de la împăratul pământesc, se primejduiesc cu osârdie pentru el până la moarte. Cu cât mai mult noi, cei ce am primit asemenea făgăduinţe, suntem datori să nu dăm înapoi în lucrul dreptăţii, pentru ca să fim izbăviţi de judecata ce va să fie și să dobândim și bunătăţile cele mai presus de gând? Să cugetăm și aceasta: arșiţa soarelui sau asprimea fierbinţelii nu le putem răbda; cum vom putea atunci îndura dogoarea focului veșnic, care arde pururi și nu mistuie?

Iar dacă vrei, iubite, fă de aici o încercare și de la focul materialnic vei cunoaște chinul acela de neîndurat. Aprinde o făclie și atinge-ţi de foc vârful degetului; iar de poţi suferi durerea, poate vei fi în stare să o înduri și acolo. Dacă, însă, nu poţi răbda nici măcar durerea ce ţi-o pricinuiește această mică flacără, ce vom face atunci când tot trupul împreună cu sufletul va fi aruncat în focul acela nestins și înfricoșător?

4. A lui Avva Isaia

Cugetă la cinstea pe care au dobândit-o toţi sfinţii; și râvna lor te va atrage puţin câte puţin. Adu-ţi aminte, iarăși, de ocările de care au avut parte păcătoșii și gândul acesta te va păzi de cele rele.

5. A Sfântului Maxim [Mărturisitorul]

Dacă Dumnezeu-Cuvântul lui Dumnezeu-Tatăl S-a făcut Fiu al omului și om, tocmai pentru ca să-i facă dumnezei și fii ai lui Dumnezeu pe oameni, atunci să credem că și noi vom ajunge acolo unde este acum Hristos, mai presus de toate cerurile, Cap al întregului trup [al Bisericii] și Înaintemergător, ca om, al nostru către Tatăl. Căci în adunarea dumnezeilor, adică a celor ce se vor mântui, va ședea în mijloc Dumnezeu, împărţind cinstirile fericirii de acolo, fără să fie vreo osebire de loc între Dânsul și cei vrednici.

Unii spun că Împărăţia cerurilor este petrecerea în ceruri a celor vrednici, alţii că este starea asemenea îngerilor a celor ce se mântuiesc, iar alţii că este înfăţișarea însăși frumuseţii dumnezeiești a celor ce poartă chipul Celui ceresc. Iar eu socot că toate cele trei păreri sunt potrivite cu adevărul. Căci tuturor li se dă harul ce va să fie după cât și cum le-a fost dreptatea.

pdf-logo