EverghetinosRomânesc

Everghetinos – Tema 9 (1) (Ρουμανικά, Romanian)

15 Αυγούστου 2009

everghetinosDovezi despre unde merg sufletele celor care se săvârșesc și cum sunt după despărţirea [de trup]

1. Din Viaţa Sfântului Pavel Tebeul

Sfântul Antonie se întorcea, odată, la Sfântul Pavel Tebeul, aducându-i veșmântul Sfântului Atanasie trimis cu poruncă de acela. Călătorea astfel prin pustiu și, pe la ceasul al treilea din zi, când de acum nu era prea departe de peșteră, vede pe drum, cu ochii cu care văd cei ce s-au învrednicit a privi unele ca acestea, legiuni de îngeri, pâlcuri de apostoli, cete de prooroci și oștiri de mucenici, iar în mijlocul lor, sufletul lui Pavel, care urca la ceruri cu multă bucurie, întrecând albeaţa zăpezii și strălucind mai luminos decât aceasta.

2. Din Viaţa Sfântului Pahomie

I s-a vestit odată marelui Pahomie, pe când petrecea într-una din mănăstirile sale, că un frate din mănăstirea Chinovoskion, care căzuse la pat cuprins de boală, cere să aibă parte de binecuvântarea lui. Când a auzit aceasta, omul lui Dumnezeu s-a sculat și a pornit la drum. Pe când se afla pe la două-trei mile depărtare de locul unde era fratele bolnav, a auzit în văzduh glas sfânt și cântare minunată. Privind cu luare aminte, a văzut sufletul fratelui cum era călăuzit pe o cale luminoasă spre viaţa cea fericită, de către îngeri care cântau. Fraţii care îl însoţeau nu au auzit glasul și nici nu au zărit altceva. Cum, însă, îl vedeau pe Sfântul Pahomie cătând spre răsărit de mai multă vreme, i-au spus: «Te-ai oprit, Părinte? Să ne grăbim ca să-l mai prindem [în viaţă]». Iar el [a zis] către dânșii: «În zadar alergăm; de când [ne-am oprit], îl văd pe acesta, cum este dus către viaţa cea de veci!» și, rugându-l să le spună cum a văzut sufletul, le-a povestit totul, pe cât îi era cu putinţă.

Unii dintre ei au mers atunci la mănăstire și au iscodit, vrând să afle cu amănunţime ceasul în care a adormit fratele. și au cunoscut că a fost chiar în clipa în care l-a văzut Părintele cum era înălţat la cer cu slavă.

3. Din Pateric

Un Bătrân a povestit [următoarele]: «Era o fecioară în vârstă, care sporise mult în frica lui Dumnezeu. Odată am întrebat-o despre pricina lepădării sale de lume și ea mi-a istorisit acestea: ‘Eu, minunate, atunci când încă eram copil, aveam un tată blând și blajin după purtare, însă neputincios și bolnăvicios la trup, încât cea mai mare parte a vieţii sale a petrecut-o ţintuit la pat. Trăia retras, într-așa măsură încât de-abia de se întâlnea vreodată cu cineva. Când era sănătos își lucra cu sârguinţă pământul și, îndeletnicindu-se cu aceasta, aducea acasă roadele muncii sale. Era atât de tăcut, încât cei care nu îl cunoșteau credeau că e mut.

Aveam și o mamă a cărei purtare era întru toate potrivnică firii tatălui meu. Căci iscodea și cele de dincolo de ţinutul nostru. Era atât de vorbăreaţă, cu toată lumea, încât nu o văzuse nimeni tăcând vreodată, câtuși de puţin; fie se certa și se ciondănea, fie vorbea necuviincios și fără rânduială. Mare parte a timpului și-o petrecea îmbătându-se cu vin, alături de bărbaţi stricaţi. și era mult cheltuitoare ca o desfrânată, chivernisind rău bunurile casei și averile, care, deși nu erau puţine, nu ne puteau ajunge căci tatăl meu lăsase în seama ei ocârmuirea gospodăriei. Însă chiar așa trăind, n-a întâlnit nicicând vreo boală trupească, nici n-a simţit vreo durere, având în toată viaţa trupul teafăr și sănătos.
S-a întâmplat ca tatăl meu, după ce s-a istovit de bolile sale îndelungate, să moară. Atunci afară s-a stârnit îndată furtună, cu tunete și fulgere necontenite. Din cer se pogora fără răgaz o ploaie atât de năprasnică, încât vreme de trei zile nu am putut câtuși de puţin scoate capul afară din casă; și în tot acest răstimp tata zăcea înăuntru, neîngropat. Văzând aceasta, oamenii din sat au început să spună pe seama celui adormit cleveteli nenumărate. Ziceau: «Vai, ce om rău era printre noi și nu am băgat de seamă. Negreșit, vrăjmaș al lui Dumnezeu a fost unul ca acesta! De aceea nu i se îngăduie nici să fie îngropat». Noi, însă, ca să nu ajungem să ne fie cu neputinţă să stăm în casă din pricina trupului care ar fi început să se strice, l-am scos afară și, chiar dacă ploaia cădea încă cu putere, l-am îngropat așa cum am putut.

Mama, fiind de acum și mai slobodă, se desfrâna cu mai multă nerușinare. Aproape că făcuse din locuinţa noastră o casă de pierzanie și ne risipea averea în desfătări necontenite, așa încât ajunsesem în pragul sărăciei. Trecând în acest chip mai multă vreme, i-a venit și ei sorocul morţii și a avut parte de o astfel de înmormântare, încât ai fi zis că și văzduhul ajută la îngropăciune.
După săvârșirea mamei eu deja trecusem de vârsta copilăriei și începeau să se ivească în mine și să mă stârnească poftele trupești. Într-o seară mi-a venit un gând: ‘Ce viaţă să aleg?’ și îmi ziceam în sinea mea: ‘Oare să aleg viaţa tatălui meu și să petrec cu bunătate, cuvioșie și cumpătare? Dar acela nu a avut parte de nici un bun vieţuind astfel; și după ce s-a istovit în boli și necazuri, a murit fără să i se îngăduie nici măcar să fie îngropat ca ceilalţi oameni. Dacă o asemenea petrecere a fost pe placul lui Dumnezeu, de ce a fost ispitit de atâtea rele? Iar vieţuirea mamei oare cum a fost? Nu s-a împărtășit de desfătări și plăceri neîncetate, ducându-se din viaţa aceasta sănătoasă și fără să fi pătimit ceva? Așa trebuie, deci, să vieţuiesc și eu. Căci e mai bine să te încrezi în ceea ce îţi văd ochii decât în cuvintele altora’.

Cum socoteam eu, nefericita, să pășesc pe urmele mamei mele, s-a făcut între timp noapte și m-a luat somnul. Mi s-a înfăţișat atunci un bărbat mare la trup și înfricoșător la chip, care m-a privit cu mânie și sălbăticie și m-a întrebat cu voce aprigă: ‘Spune-mi, care-s gândurile inimii tale?’ Eu m-am cutremurat toată și nu îndrăzneam nici să-l privesc. Iar el îmi spune iarăși, cu glas aspru: ‘Răspunde-mi, ce gândești?’ Cum m-a văzut că am înlemnit cu totul de frică și că-mi ieșisem din minţi, mi-a adus el aminte de toate câte cugetasem. Iar eu, venindu-mi puţin în fire și neputând să tăgăduiesc, m-am întors spre rugăminte, cerându-i să fiu învrednicită de iertare. Atunci el mi-a luat mâna și mi-a spus: ‘Vino să-ţi vezi mama și tatăl și după aceea alege-ţi viaţa pe care vrei să o duci’.
M-a luat, deci, și m-a dus într-o câmpie mare cu livadă, unde erau tot felul de pomi, încărcaţi cu felurite roade, a căror frumuseţe covârșea cuvintele [omenești]. și cum umblam pe acolo dimpreună cu dânsul, mi-a ieșit în cale tata, m-a luat în braţe și a început să mă sărute, numindu-mă copil dorit. L-am îmbrăţișat și eu, rugâdu-l să-mi îngăduie să stau cu el. și mi-a zis: ‘Acum nu-i cu putinţă aceasta. Dacă însă vrei să mergi pe urmele mele, nu după multă vreme vei veni aici’. Cum eu, iarăși, îl rugam să rămân cu el, Îngerul m-a tras de mână și mi-a spus: ‘Vino să-ţi vezi și mama, ca să cunoști din fapte care vieţuire ţi-e de folos să alegi’.

M-a dus, deci, la o casă întunecată foarte, plină de tremur și tulburare. Îmi arată acolo un cuptor de foc, aprins și clocotind cumplit, și pe câţiva, înfricoșători la chip, care stăteau lângă cuptor. Privind în cuptor, am văzut-o pe mama mea, afundată până la gât în foc; o mulţime nenumărată de viermi o mâncau din toate părţile, iar dinţii îi clănţăneau și îi scrâșneau, din pricina durerii. Văzându-mă și dânsa, m-a strigat văitându-se: ‘Vai, copilă, ce dureri de neîndurat! Vai, ce cazne fără de sfârșit! Vai mie, nenorocita! Căci pentru o mică plăcere mi-am pricinuit asemenea chinuri. Vai mie, nefericita! Că pentru desfătări vremelnice, acum mă chinuiesc veșnic. Fie-ţi milă, copilă, de mama ta, care astfel se mistuie și se topește. Adu-ţi aminte că eu te-am crescut și mă miluiește; dă-mi mâna și scoate-mă de aici!’ și fiindcă eu m-am ferit din pricina celor de faţă, neîndrăznind nici măcar să mă apropii, ea a început să strige din nou cu lacrimi: ‘Copila mea, ajută-mă și nu trece cu vederea jeluirile mamei tale. Nu o trece cu vederea pe cea chinuită atât de cumplit în gheena focului și roasă de viermele neadormit’. Atunci mi s-a frânt inima din pricina ei și am întins mâna să o trag în sus. Însă focul acela mi s-a atins puţin de mână și am simţit o durere atât de puternică, încât am început să urlu și să suspin cu lacrimi. Atunci, la ţipetele mele, s-au trezit cei din casă și, sculându-se și aprinzând făclii, au alergat la mine, întrebându-mă stăruitor care-i pricina tânguirilor mele. Iar eu mi-am venit în fire și le-am povestit cele văzute.

De atunci încolo am râvnit vieţuirea tatălui meu și mă rog să o dobândesc și să ajung în locul în care este el. Căci, cu harul lui Dumnezeu, am fost încredinţată din fapte ce fel de cinste și slavă sunt gătite celor care aleg să trăiască cu dreptate și cuvioșie și ce cazne îi așteaptă pe cei care își irosesc viaţa în desfătări'».

pdf-logo