Românesc

Mărturie athonită în România – Liturghie la Icland (Ρουμανικά, Romanian)

19 Αυγούστου 2009

Mărturie athonită în România – Liturghie la Icland (Ρουμανικά, Romanian)

097IPS Andrei: În numele Tatălui, şi al Fiului, şi al Sfântului Duh. „Iată, vin zilele—zice Domnul Dumnezeu—în care voi trimite foamete pe pământ, nu foamete de pâine şi nu sete de apă, ci de auzit cuvintele Domnului”. Cartea Prooroculul Amos, cap. 8, versetul 11.
Preacuvioase Părinte Stareţ Efrem, Preacuvioase Părinte Exarh, Preacucernice Părinte consilier, Preacucernice Părinte protopop, preacuvioşi şi preacucernici părinţi, domnilor parlamentari, domnule primar, onorate oficialităţi şi iubiţi fraţi şi surori. E mare sărbătoare pentru dumneavoastră, pentru creştinii din Icland şi pentru noi toţi. E mare lucru atunci când ne găsim, cu ajutorul lui Dumnezeu, împreună la rugăciune, la Sf. Liturghie; e mare lucru atunci când auzim propovăduindu-se cuvântul lui Dumnezeu. Pentru că în lumea în care trăim noi e mult zgomot, se face multă propagandă pentru multe lucruri şi parcă cel rău încearcă ca tot mai mult să bruieze cuvântul lui Dumnezeu. Zice Proorocul Amos: „Vor veni zilele când va fi foamete pe pământ, nu de pâine, şi sete nu de apă, ci foamete de auzit cuvântul lui Dumnezeu”. Noi ştim că toţi creştinii sunt flămânzi şi însetaţi după Dumnezeu. Zice Proorocul David în Psalmul 41, oarecum dând glas la ceea ce simţim noi creştinii, cu toţii, lucrul următor: „În ce chip doreşte cerbul izvoarele apelor, aşa Te doreşte sufletul meu pe Tine, Dumnezeule”. Ori, ce încercăm noi altceva să facem, decât lucrul acesta: să vă hrănim din punct de vedere duhovnicesc, să vă astâmpărăm foamea, să vă astâmpărăm setea. Şi Evanghelia ce s-a citit la această frumoasă sărbătoare tocmai despre acest lucru pomeneşte: Domnul Hristos îl aseamănă pe cel ce propovăduieşte cuvântul Său cu semănătorul. Şi Sf. Părinţi au ales această Evanghelie tocmai pentru acum, pentru toamnă, când se seamănă grâul, pentru ca nouă să ne fie mai limpede această parabolă.
Semănătorul a ieşit să semene, şi o sămânţă a căzut pe drum bătătorit şi au venit păsările cerului şi au luat-o; o alta a căzut pe stâncă, a încolţit, dar repede s-a ofilit, că n-avea umezeală; alta a căzut între spini şi, pe când creştea, spinii au sufocat-o şi n-a putut rodi; iar alta a căzut în pământul bun. Cea care a căzut în pământul bun, zice Domnul Hristos, sunt cei ce cu inimă curată şi bună aud cuvântul , îl păstrează şi îl rodesc întru răbdare.
Noi încercăm să semănăm sămânţa şi s-a potrivit la această frumoasă sărbătoare a dumneavoastră să fie oaspete de onoare al Arhiepiscopiei noastre Părintele Stareţ Efrem din una dintre cele mai importante mănăstiri din Sf. Munte Athos. A venit cu sfinte moaşte prin România, a venit cu o icoană făcătoare de minuni cu care s-a oprit la Bucureşti, la Cluj, la Alba Iulia, icoană care a rămas la Mănăstirea Oaşa şi iată că astăzi dânsul a venit aici la sfinţirea bisericii cu o cutiuţă cu sfinte moaşte, participând la Sf. Liturghie şi încercând să semene împreună cu noi cuvântul lui Dumnezeu în sufletele dumneavoastră.

Hrana noastră spirituală este necesară, pentru că dacă viaţa biologică se întreţine cu respiraţie şi cu nutriţie, şi viaţa noastră spirituală se întreţine tot aşa, cu respiraţie sufletească şi cu hrană duhovnicească. Ori respiraţia sufletului e rugăciunea, iar hrana cea consistentă constă în două feluri de mâncare: în cuvântul lui Dumnezeu—Domnul Hristos zice în Evanghelia de la Matei, în capitolul 4, versetul 4: „Nu numai cu pâine … gura lui Dumnezeu”. De aceea vă îndemnăm să citiţi cuvântul lui Dumnezeu, să vă faceţi timp pentru a citi din Sf. Scriptură. Însă hrana noastră duhovnicească constă mai ales în Sf. Cuminecătură. Domnul Hristos zice în Evanghelia de la Ioan, în capitolul 6, versetul 6: „Trupul Meu … viaţă întru sine”. Iată de ce încercăm să vă punem la suflet aceste sfaturi: să citiţi cuvântul lui Dumnezeu, dar mai ales să participaţi duminica la Sf. Liturghie, să vă spovediţi destul de des, să vă cuminecaţi cu Sf. Taine şi să încercaţi ca ceea ce citiţi din cuvântul lui Dumnezeu şi ceea ce auziţi în sfânta biserică să puneţi în practică. Noi nădăjduim că sufletele dumneavoastră ale tuturor celor prezenţi, sunt ogorul cel bun în care sămânţa ce cade astăzi rodeşte însutit. De aceea îl rugăm pe Părintele Efrem, Stareţul Mănăstirii Vatopedi, să vă spună cuvinte de învăţătură şi de mângâiere.

Arhim. Efrem: Mă bucur în mod deosebit, fraţii mei, că dragostea IPS Andrei ne-a adus astăzi în acest loc pentru a fi părtaşi la această mare sărbătoare, deoarece astăzi, după cum v-aţi dat seama, în satul dumneavoastră au avut loc evenimente deosebite. Astăzi IPS Părinte a săvârşit sfinţirea bisericii dumneavoastră şi apoi a slujit Sf. Liturghie unde a avut loc o a treia Taină—hirotonia. Aşadar, cu adevărat, astăzi s-au întâmplat lucruri mari pentru satul dumneavoastră, aşa cum bine am spus. Sfinţirea bisericii din sat este un eveniment istoric care va rămâne în veac. Biserica se sfinţeşte, fraţilor, pentru a se putea săvârşi într-însa Taina cea mai cutremurătoare: Sf. Liturghie, laolaltă cu celelalte Taine ale Bisericii. Mă rog ca această biserică să devină centru vieţii dumneavoastră, deoarece în biserică ne botezăm, în biserică au loc toate marile evenimente din viaţa noastră; în  biserică începem şi în biserică sfârşim. Omul se botează în biserică, ca prunc, şi tot în biserică sfârşeşte, cântându-i-se slujba înmormântării. Mă rog ca această biserică să devină locul unde dumneavoastră veţi afla mângâiere, locul unde veţi afla alinare sufletească, locul unde Îl veţi întâlni pe Dumnezeu în Sfintele Taine. De aceea, fraţilor, ce mare greşeală săvârşeşte creştinul când lipseşte duminica de la biserică! Cât de mult pierde şi cât de mult se vatămă atunci când lipseşte de la Sf. Liturghie! De multe ori îi întrebăm pe creştini: De ce nu mergeţi le biserică, frate? Şi ei răspund: „Avem multă treabă”.

Astăzi, aşa cum am auzit la citirea Sf. Evanghelii, Hristos îi mustră pe cei care se ocupă numai cu lucruri materiale, pământeşti. Fraţilor, 48 de ore pe zi dacă am munci, tot n une-am alege cu nimic. Curând va veni ceasul morţii—şi va veni în mod sigur, pentru că, din păcate, uităm că evenimentul cel mai sigur al vieţii noastre este moartea. Silindu-ne şi îngrijindu-ne de multe, uităm din păcate de această clipă, cu care fiecare dintre noi ne vom întâlni.
De aceea, pe cât ne stă în putinţă, duminica—ziua Domnului—să veniţi în această biserică sfinţită astăzi, ca să-L cinstiţi pe Dumnezeu cu prezenţa voastră. Şi, aşa cum a spus şi IPS, dacă vă veţi pregăti prin Sf. Taină a Spovedaniei, atunci să vă împărtăşiţi cu Trupul şi Sângele lui Hristos, care este viaţa noastră, a creştinilor.

Nu este întâmplător, fraţilor, că astăzi a avut loc această sărbătoare în satul dumneavoastră, deoarece astăzi prăznuim pe la Sf. Părinţi de la al 7-lea Sobor Ecumenic, aşadar o a doua „Duminică a Ortodoxiei”. Aceşti Sf. Părinţi au suferit multe, au pătimit mult, însă au mărturisit faptul că icoanele, deşi sunt de lemn, trebuie venerate, deoarece cinstirea se înalţă la prototipul din cer.

Înainte de a încheia aş vrea să vă spun o mică întâmplare, ca să puteţi pricepe însemnătatea acestei sărbători. Ieşind odată din Sf. Munte şi mergând la Atena, a venit la mine o doamnă care trăia la Constantinopol şi mi-a zis: „Gheronda, am fost deunăzi la un magazin din oraşul în care locuiesc şi mi-am cumpărat un pat. Mi-a plăcut foarte mult pentru că era din lemn sculptat şi, ducându-l acasă, l-am montat ca să mă odihnesc pe el. Am pus salteaua, m-am întins pe pat, însă am avut o senzaţie puternică de neplăcere ca şi cum eram străbătută de un curent electric. Am coborât din pat, dar nu am văzut nimic. M-am întins din nou, însă acum am simţit o neplăcere mult mai mare. Am demontat patul, dar nu am găsit nimic. Eram disperată şi nu ştiam ce să mai fac, fiind stăpânită de o mare tristeţe. L-am montat din nou, m-am culcat, însă aceeaşi senzaţie neplăcută, foarte intensă. L-am demontat iarăşi şi—m-a luminat Dumnezeu—am observat că placa de lemn pe care pusesem salteaua era acoperită pe partea interioară cu o căptuşeală. Scoţând pânza aceea am rămas uimită văzând că placa de lemn a patului era de fapt o icoană mare a lui Hristos! Harul lui Dumnezeu m-a ajutat aşadar şi m-a împiedicat să păcătuiesc culcându-mă pe icoana lui Hristos—pusă acolo de turci, desigur pentru a fi batjocorită”.
Ascultând-o pe doamna care îmi povestea toate acestea, m-am minunat şi am înţeles cât de mult îi place lui Dumnezeu să cinstim sfintele icoane.

De aceea, fraţilor, pentru noi icoanele nu sunt idoli, ci reprezintă chipuri ale celor care au bineplăcut lui Dumnezeu, chipul lui Hristos, chipul Maicii Domnului. Aşa cum un părinte care îşi iubeşte copii, dacă aceştia nu se află cu dânsul, sărută cu mult dor fotografia acestora, tot astfel sărutăm şi noi icoanele, din dragoste către Hristos şi către Maica Sa, cinstindu-le. De aceea, Biserica Ortodoxă, mişcată de Duhul Sfânt, a hotărât prin Sf. Părinţi de la al 7-lea Sinod Ecumenic ca icoanele să fie cinstite.

Icoanele fac foarte multe minuni. De aceea noi am adus la Sf. Mănăstire Oaşa copia făcătoare de minuni a icoanei vindecătoare de cancer numită Pantanassa, pentru a fi pentru dumneavoastră izvor de alinare şi mângâiere.
Mă rog cu smerenie ca această mare sărbătoare săvârşită astăzi în satul dumneavoastră să rămână de neuitat—nu din punct de vedere istoric, ci spiritual. Iar astăzi să puneţi un nou început în viaţa dumneavoastră. Primul lucru pe care trebuie să-l căutăm întotdeauna, fraţilor, îl aflăm din Evanghelia de astăzi: „Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi toate celelalte se vor adăuga vouă”. Sf. Evanghelie nu respinge îndeletnicirea oamenilor cu lucruri materiale, dimpotrivă, Sf. Ioan Gură de Aur spune că bogăţia este dar de la Dumnezeu pe car trebuie să-l întrebuinţăm cu multă luare-aminte. Evanghelia respinge însă absolutizarea îndeletnicirii oamenilor cu cele materiale.

Pentru Sf. Biserică care s-a sfinţit astăzi, doresc să dăruim o icoană de la Muntele Athos—icoana Paramythia, o reproducere de argint după o icoană plină de har aflată la Mănăstirea Vatopedi, dar care să vă aducă aminte de prezenţa Sf. Munte în satul dumneavoastră, de rugăciunile călugărilor de la Sf. Munte—care mulţi sunt români şi care poate că trupeşte sunt departe de dumneavoastră, însă duhovniceşte sunt alături de dumneavoastră şi vă au mereu în gândul lor.

Mă rog ca harul lui Dumnezeu să fie mereu cu dumneavoastră!

pdf-logo