PsaltireaRomânesc

Psalmul 2 (Ρουμανικά, Romanian)

30 Αυγούστου 2009

Psalmul 2 (Ρουμανικά, Romanian)

davidPsalm lui David, fără titlu

Pentru ce s-au întărâtat neamurile şi popoarele au cugetat deşertăciuni? 2Ridica-tu-s-au regii pământului şi căpeteniile s-au adunat laolaltă împotriva Domnului şi împotriva Hristosului Său: 3„Să rupem legăturile lor şi să lepădăm de pe noi jugul lor.” 4Cel ce locuieşte în ceruri îi va batjocori pe dânşii şi Domnul îi va defăima pe ei. 5Atunci va grăi către dânşii întru urgia Lui şi întru mânia Lui îi va tulbura pe ei. 6„Iar Eu am fost pus Împărat de către El peste Sion, muntele cel sfânt al Lui, vestind porunca Domnului. 7Domnul a zis către Mine: «Fiul Meu eşti Tu, Eu astăzi Te-am născut. 8Cere de la Mine, şi-Ţi voi da neamurile moştenirea Ta, şi stăpânirea Ta marginile pământului».” 9Vei paşte pe ei cu toiag de fier, ca pe vasele olarului îi vei zdrobi pe dânşii. 10Şi acum, împăraţilor, pricepeţi, învăţaţi-vă toţi cei ce judecaţi pământul: 11slujiţi Domnului cu frică şi vă bucuraţi de El cu cutremur, 12apucaţi învăţătura, ca nu cumva să Se mânie Domnul şi să pieriţi din calea cea dreaptă. 13Când se va aprinde în grabă mânia Lui, fericiţi toţi cei ce nădăjduiesc în Dânsul.