EverghetinosRomânesc

Everghetinos – Tema 12 (2) (Ρουμανικά, Romanian)

1 Σεπτεμβρίου 2009

Everghetinos – Tema 12 (2) (Ρουμανικά, Romanian)

everghetinosDespre faptul că părinţii iubitori de Dumnezeu trebuie să se bucure și să mulţumească atunci când copii lor sunt ispitiţi pentru Domnul. Mai mult, trebuie să-i îndemne spre lupte și primejdii pentru virtute

2. Din Viaţa Sfântului Mucenic Clement, Episcopul An­chi­rei

Când Sfântul Clement era încă la vârsta prunciei, tatăl său s-a săvârșit. Iar mama sa, rămânând astfel fără de bărbat și punându-și nădejdile, după Dumnezeu, numai în copil, i s-a devotat cu multă osteneală, în așa măsură încât îi era de toate: și tată, și dascăl, și maică. Astfel petrecând Clement, crescut și educat în acest chip ales de către mama sa iubitoare, când nu trecuse încă de cel de-al zecelea an al vieţii, aceea a simţit că i se apropie sfârșitul. Atunci l-a luat la dânsa blajin și părintește pe copil, grăbindu-se să-l facă nu atât urmaș al averii familiei, cât mai ales moștenitor al comorilor din ceruri; și cu îmbrăţișări preadulci îl ruga unele ca acestea: “Copilul meu, copilul meu preaiubit, copile, tu mai înainte de a-ţi fi știut tatăl ai cunoscut ce înseamnă să fii orfan; te-ai îmbogăţit, însă, cu Dumnezeu drept părinte și te-ai folosit de lipsa tatălui [ca să găsești] fericirea. Eu te-am crescut trupește, dar Hristos te-a născut din nou prin duh. Cunoaște-ţi, dar, Tatăl și nu-ţi tăgădui numele de fiu! Numai lui Hristos să-i slujești! În Hristos să-ţi pui nădejdea! Acesta este cu adevărat nemurirea. Acesta este mântuirea. Acesta a coborât din ceruri pentru noi și, înălţându-ne împreună cu Dânsul, ne-a făcut fii ai Lui și dumnezei. Cel care se supune acestui Stăpân va ocoli toate greutăţile și nu numai că îi va birui pe împăraţii și pe tiranii care îi cinstesc pe idoli, dar îi va rușina chiar pe demonii cinstiţi de ei și pe însăși căpetenia și întâi-stătătorul lor, diavolul”.

Vorbind, ochii i s-au umplut de lacrimi și, prin [lucrarea] harului, a fost copleșită de o vedere duhovnicească; i-a deslușit atunci cu de-amănuntul, în chip proorocesc, toate câte urmau să i se întâmple. Spunea: “Te rog, te rog, preaiubite copil, o singură dorinţă să-mi împlinești pentru toate [câte am făcut]. Din pricină că vremurile sunt grele și prigoana necredinţei suflă în chip cumplit, știu că vei fi și tu dus, așa cum spune Stăpânul nostru, înaintea împăraţilor și dregătorilor pentru El. Dăruiește-mi cinstea aceasta, o, copile, ca atunci să stai vitejește pentru Hristos și până la sfârșit să-mi păzești neclintită mărturisirea. Iar eu sunt încredinţată de Hristos al meu că și pe capul tău, puiul meu, va înflori degrabă cunună mucenicească. Gătește-te, deci, pe tine însuţi și îmboldește-ţi sufletul spre bărbăţie ca să nu fii luat nepregătit spre nevoinţe. Căci lupta nu-ţi va fi împotriva unora oarecare și nici pentru lucruri neînsemnate. Vei avea de înfruntat ca potrivnici pe însuși cel viclean, pe slugile și apărătorii lui, iar [drept răsplată a luptei vei primi] fie viaţă veșnică și cinste, fie rușinare și osândă fără de sfârșit. Așadar, ori să te îndemne cele bune, ori să te înfricoșeze cele cumplite. Este rușinos, copile, ca ostașii să-și dea viaţa de bună voie pentru împăraţi muritori și robi împreună cu dânșii, iar noi să nu primim moartea, asemenea acelora, pentru Împăratul cel nemuritor. [Ostașii împăratului din lumea aceasta] nu capătă de la acela nimic care să fie vrednic de o asemenea dăruire. Căci ce dar ar cântări la fel de mult ca viaţa? Sau cum să mai fie simţite după moarte darurile? Dacă, însă, mori pentru Stăpânul de obște al tuturor, Hristos, în loc de viaţă vremelnică vei primi viaţă fără de moarte; în loc de răsfăţ, de slavă și de bogăţie trecătoare, te vei desfăta de fericirea veșnică. Cum, dar? Dacă nu murim acum, oare nu vom muri oricum peste puţină vreme, plătind datoria comună tuturor? De altminteri sfârșitul pentru Hristos n-ar trebui socotit, pe bună dreptate, moarte; fiindcă simţirea morţii e pururea prădată prin nădejdea bună a celor ce vor să fie.
Înainte de toate, copile, trebuie să cugeţi cum Însuși Făcătorul întregii zidiri, Cel ce ne-a plămădit neamul, S-a făcut om pentru noi și, venind pe pământ, a petrecut împreună cu oamenii. și de ce să nu spun ce este mai mare? Că pentru noi, slugi nerecunoscătoare, Stăpânul a fost osândit la moarte, a fost pălmuit și în cele din urmă a murit. și toate acestea le-a pătimit pentru noi și pentru mântuirea noastră, ca să se dezlege tirania păcatului, ca osânda cea mai dinainte să fie desfiinţată, ca să ni se deschidă din nou porţile cerului. Cum să nu fie de neiertat, fiule, ca Acesta, deși e Stăpân, să pătimească asemenea pentru noi, cei care cu îndrăzneală am săvârșit fărădelegi de neîndreptat, iar noi să nu îndurăm nici măcar puţine pentru Acela? Acestea să le cugeţi, copile, și nimic să nu te despartă de dragostea lui Hristos; nici ameninţările dregătorilor, nici chinurile, nici frica de împăraţii vremelnici de aici, cărora mânia le piere degrabă dimpreună cu semeţia, focul li se stinge și sabia le ruginește. Ci mai degrabă să te mângâie cele bune gătite mucenicilor; fiindcă cerul însuși ţi-e pus înainte răsplată pentru mucenicie”.

Așa îl însufleţea în fiece zi mama pe băiat, având duhul adevăratei înţelepciuni care grăia prin dânsa, de vreme ce și copilul avea înţelepciunea cărunteţii mai înainte de vârstă și îi erau trebuincioase poveţe mai adânci. Iar la sfârșit a adăugat: “Astfel de răsplată dă-mi copile mie, maicii tale, pentru că te-am crescut; asta să-mi fie plata pentru chinurile nașterii, fiule preadulce; ca să se mântuie și maica ta, după spusa lui Pavel, prin nașterea de fii, și să se slăvească întru mădularele copilului. Iată, fiule, eu de acum plec căci cu puterea harului simţea că moare și lumina aceasta văzută nu va mai străluci asupra mea dimineaţă. Tu, însă, îmi ești lumină și viaţă întru Hristos; ţie mă rog, inima mea, să nu fiu găsită mincinoasă în nădejdile ce mi le pun în tine.
Odinioară, o femeie evreică și-a dat șapte fii să mucenicească și ea însăși s-a nevoit întru cele șapte trupuri ale acelora. Mie, însă, și singur îmi ești de ajuns pentru slavă; fericită sunt eu între maici, căci prin tine voi fi slăvită. Iată, copile, eu merg înaintea ta; și astăzi mă despart trupește de ochii tăi cei doriţi, dar, după ce mă voi săvârși, să socoţi că sufletul meu va fi pururi atârnat de al tău și împreună cu el mă voi închina cu îndrăzneală înaintea divanului lui Hristos, lăudându-mă cu ostenelile tale, împodobită cu rănile tale și făcându-mă părtașă acelor scumpe cununi și strălucirii tale”.

Acestea le zicea maica înaintea copilului și îi săruta deopotrivă toate mădularele, spunând iarăși fericita: “Sărut mădulare de mucenic, mădulare ce se vor aduce jertfă lui Hristos”. Îmbrăţișându-l astfel și vorbindu-i cu bucurie, s-a săvârșit întru odihnă cu adevărat fericită, încredinţându-și duhul lui Dumnezeu și trupul preadulcilor mâini ale copilului. Iar el, plinind câte se cuveneau unui fiu bun pentru maica sa iubitoare, i-a înmormântat trupul, apoi a ales vieţuirea călugărească. Dăruia astfel deîndată poruncilor mamei acest dintâi [lucru]: să se îndepărteze de lume de dragul lui Hristos, pentru care mai apoi avea să părăsească și viaţa.

De atunci, în toată viaţa, a avut ca hrană numai legume, amintindu-și mereu de cei trei tineri, cărora postul le pusese frâu trupurilor, făcându-le necucerite de focul patimilor și nemistuite de văpaia cuptorului celui văzut.