Românesc

În Cernigov a avut loc canonizarea locală a Sfântului Ierarh Filaret (Gumilevski) (Ρουμανικά, Romanian)

28 Οκτωβρίου 2009

icSfinţii sunt cea mai mare bucurie şi mângâiere a creştinilor, pentru că ei, sfinţii, au reuşit prin nevoinţe şi prin ajutorul lui Dumnezeu să fie creştini până la capăt, născându-se creştini şi în Cer, dincolo de poarta morţii fizice. Iar lucrul acesta dă o mare mângâiere creştinilor de pe pământ, din Biserica Luptătoare, prin întărirea convingerii că eforturile lor de a păşi pe „calea cea strâmtă şi îngustă” şi de a se apropia de Dumnezeu nu sunt zadarnice, ci pline de nădejde mântuitoare prin harul lui Dumnezeu şi mijlocirile sfinţilor, care sunt „prieteni şi casnici ai lui Dumnezeu”.

Din orice categorie socială sau cin clerical ar face parte, în ultimă instanţă sfinţii sunt creştini biruitori prin Iisus Hristos ai păcatului, ai morţii, ai diavolului şi a împărăţiei întunericului. Ei sunt „sare a pământului”, „lumină a lumii”, pilde însufleţite, dar şi mari dascăli ai fraţilor lor aflaţi încă în această „vale a plângerii”.

Prin harul lui Dumnezeu, în timpul vieţii pământeşti, sfinţii au fost învredniciţi de mari descoperiri dumnezeieşti şi vederi atât din lumea cerească, cât şi din întunecatele realităţi ale iadului. Toate aceste vedenii şi descoperiri dumnezeieşti confirmă întotdeauna, fără excepţie, credinţa noastră drept-slăvitoare în toate aspectele ei.

Deci dacă toţi sfinţii laolaltă sunt cea mai mare bucurie şi mângâiere a creştinilor, este de la sine înţeles că bucuria şi mângâierea creştinilor sporesc ori de câte ori ceata sfinţilor se înmulţeşte cu încă un creştin biruitor, cu încă un sfânt care a aflat izvorul vieţii şi uşa Raiului, cu încă un mijlocitor, cu încă un rugător, cu încă un dascăl nerătăcit şi făcător de minuni în care viază şi lucrează Hristos.

În vremuri de criză materială şi financiară, iată încă un izvor de bucurie, o sursă de mângâiere şi de îmbogăţire duhovnicească pentru creştini: PROSLĂVIREA SFÂNTULUI IERARH FILARET DE CERNIGOV

Sf Filaret din CernigovPe 25 octombrie 2009, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ucrainene, Preafericitul Vladimir, Mitropolit al Kievului şi al întregii Ucraine, a efectuat o vizită pastorală în eparhia Cernigov – comunică Biroul de Presă al Bisericii Ortodoxe Ucrainene.

În această zi Mitropolitul Vladimir a oficiat Dumnezeiasca Liturghie în Catedrala Sfintei Treimi din oraş. Împreună cu el au slujit Mitropolitul Irineu de Dnepropetrovsk şi Pavlograd, arhiepiscopii Ilarion de Volokolamsk, Ionafan de Tulcea şi Braţlav, Augustin de Lvov şi Galiţia, Mitrofan de Beloţerkov şi Boguslav, Ambrozie de Cernigov şi Novgorod – Severski, Luca de Konotop şi Gluhov, episcopii Teofilact de Brian şi Sevski, Arsenie de Sviatogorsk, Ştefan de Turov şi Mozâr, Irineu de Nejin şi Priluţ, Ilarie de Makarov, Aleksandru de Pereiaslav-Hmelniţki, precum şi clerici din eparhia Cernigov şi eparhiile vecine.

După Liturghie a avut loc slujba de canonizare a Sfântului Ierarh Filaret, Arhiepiscopul Cernigovului, în cadrul căreia a fost oficiat şi ultimul parastas pentru acesta. Arhiepiscopul Ambrozie de Cernigov şi Novgorod-Severski a dat citire hotărârii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ucrainene din 14 aprilie a.c. (Jurnalul Şedinţei nr. 24) referitoare la trecerea în rândul sfinţilor cinstiţi pe plan local a Arhiepiscopului Filaret (Gumilevski) de Cernigov, iar episcopul Arsenie de Sviatogorsk a dat citire vieţii sfântului.

După aceea s-au cântat troparul şi condacul Sfântului Ierarh Filaret, săvârşindu-se şi închinarea Mitropolitului Vladimir împreună cu arhiereii şi clericii la cinstitele moaşte.

La sfârşitul Liturghiei Mitropolitul Vladimir i-a felicitat pe clerici şi pe credincioşi cu ocazia canonizării a încă unui preacuvios al lui Dumnezeu: „Acest eveniment este într-adevăr sfânt şi mântuitor, căci avem încă un preacuvios al Domnului, care se roagă pentru noi înaintea Domnului să ne întărească credinţa, nădejdea şi dragostea. Fie ca pentru rugăciunile marelui ierarh Dumnezeu să fie milostiv faţă de noi şi să ne ajute să urmăm pilda Arhiepiscopului Filaret, care a fost un mare nevoitor al credinţei şi al evlaviei” – a spus el.

Întâistătătorul eparhiei Cernigov, Arhiepiscopul Ambrozie, în numele clericilor şi credincioşilor din Cernigov, a mulţumit Mitropolitului Vladimir pentru participarea sa la festivităţile de canonizare. În amintirea acestei zile de sărbătoare, arhiepiscopul Ambrozie a dăruit Mitropolitului Vladimir o icoană a Sfântului Ierarh Filaret de Cernigov cu o părticică din moaştele sale.

După slujbă, Arhipăstorul s-a închinat şi s-a rugat înaintea cinstitelor moaşte ale sfinţilor părinţi din Cernigov: Teodosie, Lavrentie şi ale nou-proslăvitului Filaret.

Arhiepiscopul Filaret de Cernigov (1802-1866) – este unul dintre cei mai învăţaţi arhierei ai Bisericii Ortodoxe Ruse din secolul al XIX – lea. Apogeul operei ştiinţifice a ierarhului Filaret a avut loc în timpul slujirii sale la Harkov şi Cernigov, unde şi-a petrecut ultimii şapte ani de viaţă. De asemenea, a depus eforturi uriaşe pentru refacerea bisericilor şi complexelor mănăstireşti şi pentru construirea de noi biserici.

MEGALINARII

(după podobiile greceşti, pe glasurile II sau VIII)

Bucură-te mare învăţător,

Sfinte Filarete, al Cernigovului păstor,

Şi-al Ortodoxiei dascăl şi călăuză;

fii celor ce te cântă grabnic ocrotitor.

Soleşte, Părinte, de la Hristos

Credinţă, nădejde şi iubire de Dumnezeu,

Şi ne izbăveşte de patimi şi necazuri

Cu mijlocirea-ţi caldă, o, Sfinte Filaret.

Monahul Leontie şi Paula Oprea