Românesc

Prăznuirea a 150 de ani de la pictarea minunată a icoanei Maicii Domnului Prodromiţa

31 Ιουλίου 2013

Prăznuirea a 150 de ani de la pictarea minunată a icoanei Maicii Domnului Prodromiţa

DSC0645-e1375038595903

Anul acesta s-au împlinit 150 de ani de la pictarea minunată a icoanei Maicii Domnului Prodromiţa. Cu măreţie aghioritică a fost prăznuită de-minuni-făcătoarea icoană în Schitul Românesc Prodromu. Praznicul a fost încununată de refacerea traseului de acum un secol şi jumătate, prin aducerea de la Iaşi a unei copii a icoanei Maicii Domnului Prodromiţa.

PRODRO~1

În perioada 19 iulie – 3 august Nava Şcoală ”Mircea cel Bătrân” efectuează marşul anual de instrucţie pe traseul Constanţa – Istambul – Sfântul Munte – Tesalonic şi retur. Comandantul marşului este contraamiralul de flotilă dr. Corneliu Bocai, Şeful Instrucţiei şi Doctrinei la Statul Major al Forţelor Navale, iar comandantul bricului este domnul comandor Gabriel Moise. Din echipaj fac parte cadeţii Academiei Navale „Mircea cel Bătrân” şi ai Şcolii Militare de Maiştri a Forţelor Navale „Amiral Ioan Murgescu”. Ultimul drum al unei nave militare româneşti în Athos a avut loc în urmă cu 90 de ani, între 7-8 mai 1923. Atunci, o delegaţie a elevilor Secţiilor Pregătitoare şi Aplicaţie ale Şcolii Navale, precum şi ai Şcolii de Marină, ambarcaţi pe vaporul S.M.R. „Principesa Maria”, improvizat ca navă-şcoală, au făcut o escală la Muntele Athos. Încercând să refacă această tradiţie, Statul Major al Forţelor Navale a hotărât ca în acest an să reincludă Sfântul Munte Athos printre escalele spirituale ale celor mai tineri marinari militari români, profitând de faptul că drumul navei de la Tuzla spre Salonic trece pe lângă Muntele Athos. Pe lângă echipaj, la bordul navei călătoreşte o delegaţie din partea Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei condusă de ÎPS Teofan. În dimineaţa zilei de 24 iulie 2013, în ajunul prăznuirii Icoanei Maicii Domnului Prodromiţa, îndată după răsăritul soarelui, sirena bricului Mircea a răsunat în arsanaua schitului Prodromu marcând sosirea în Sfântul Munte. A urmat debarcarea pe ţărm, iar întreaga delegaţie a fost întâmpinată de o mulţime de monahi şi pelerini. De aici s-a pornit în procesiune către schit cu copia icoanei Maicii Domnului Prodromiţa. Membrii grupului „Nectarie Protopsaltul” au mers în faţa icoanei cântând Paraclisul de-minuni-făcătoarei icoane Prodromiţa. La mijlocul potecii pietruite ce urcă de la arsana la schit, s-a făcut un scurt popas. După ce cadeţii au servit tradiţionala trataţie athonită (kerasma), s-a pornit din nou spre schit, unde întreaga obşte prodromită l-a întâmpinat pe mitropolitul Moldovei. Procesiunea s-a încheiat în biserica mare a schitului. Părintele stareţ Athanasie Prodromitul a ţinut un cuvânt de bun venit, iar Î.P.S. Teofan şi domnul contraamiral Corneliu Bocai au mulţumit pentru primirea călduroasă, exprimându-şi totodată bucuria de a fi prezenţi în Sfântul Munte. După-amiază, cadeţii, însoţiţi de părintele Efrem Prodromitul, au mers pentru a se închina la Marea Lavră şi la peştera Sfântului Athanasie.

Seara de la ora 8 a început Privegherea pentru icoana Maicii Domnului Prodromiţa. În strana dreaptă au cântat o parte din grupul „Nectarie Protopsaltul” conduşi de Sabin Preda, dimpreună cu părintele Damaschin Grigoriatul, părintele Iosif de la chilia Sfântul Mina din Vigla şi părintele Sava Lavriotul. În strana stângă au cântat părinţi de la mănăstirea Sihăstria Neamţ. La finalul slujbei de 12 ore, copia icoanei Maicii Domnului Prodromiţa a fost dusă din nou pe bricul Mircea, urmând ca aceasta să rămână ca un semn de binecuvântare şi ocrotire pentru navă. Dumnezeului nostru slavă! Amin. Mai multe imagini aici.

– See more at: http://www.pemptousia.ro/2013/07/praznuirea-a-150-de-ani-de-la-pictarea-minunata-a-icoanei-maicii-domnului-prodromita/#sthash.YKlibsnO.dpuf