Everghetinos

Everghetinos – Tema 1 (1) (Ρουμανικά, Romanian)

26 Μαΐου 2009

everghetinosNimeni nu trebuie să deznădăjduiască vreodată, chiar dacă a păcătuit mult, ci cu pocăinţă să aibă nădejde în mântuire

1. A Sfântului Paladie

Cuviosul Părintele nostru Ioan cel din Lycos despre care, într-un alt capitol ([Trebuie] să fugim de vorbirea cu femeile) se istorisește mai în amănunt ne-a povestit următoarea întâmplare.

Era odată în cetate un tânăr, care păcătuia greu și în tot chipul, dar cu mila lui Dumnezeu s-a străpuns la inimă de multele sale păcate. Ducându-se în locul în care se aflau mormintele, s-a zăvorât într-unul dintre acestea și își jelea viaţa de mai-nainte, căzut cu faţa la pământ și înălţând necontenit suspinuri din străfundul inimii. Trecând astfel o săptămână, într-o noapte s-au apropiat de el diavolii care îi vătămaseră până atunci viaţa, răcnind și zicând: «Unde este acel spurcat care, după ce a umblat îndeajuns în desfrânare, acum, dintr-odată și la vreme nepotrivită, ni se arată bun și cumpătat? Iar când nu se mai poate, atunci vrea să trăiască creștinește și în bună rânduială? Ce bine mai așteaptă pentru sine, fiind plin de răutăţile noastre? Nu te scoli degrabă de acolo? Oare nu vei veni împreună cu noi la cele obișnuite? Te așteaptă desfrânatele și cârciumarii; nu vii să te desfeţi de poftele tale? Orice nădejde ţi s-a stins și, dacă te omori în felul acesta, îndată te va ajunge judecata. Pentru ce, dar, te grăbești spre pedeapsă, nenorocitule? De ce te lupţi să-ţi vină mai repede osândirea? Ai lucrat toată fărădelegea, te-ai făcut datornic nouă tuturor, iar acum îndrăznești să fugi? Nu răspunzi? Nu te alături nouă? Nu ieși de aici împreună cu noi?» Cum acela stăruia în tânguirea inimii și nu răspundea, nici nu-și pleca urechea, diavolii, nimic izbutind, l-au înhăţat și l-au chinuit cumplit. Și după ce i-au strivit tot trupul cu cazne, l-au lăsat pe jumătate mort și s-au dus. Iar el, suspinând din nou, cu pocăinţă neșovăielnică, a rămas neclintit.

Între timp îl căutară și rudele lui, care, găsindu-l și aflând pricina necazului, stăruiau să-l ducă acasă. Acesta însă nu primi. Apoi, în noaptea următoare, veniră iarăși diavolii și îi pricinuiră cazne mai grele decât cele de dinainte. Și după ce rudeniile sale l-au cercetat din nou și nu l-au înduplecat să se mute din acel loc zicând el că e mai bine să moară decât să cadă în desfrâul de odinioară a treia noapte abia scăpă cu viaţă de diavolii care se năpustiseră fără milă asupra lui cu cazne. Văzând dracii că nu dă înapoi, s-au îndepărtat, strigând: «Ai biruit, ai biruit, ai biruit!» Și de atunci n-a mai întâlnit nici o primejdie, ci a lucrat virtuţile în curăţie până la sfârșitul vieţii sale, locuind în mormânt și fiind cinstit de Dumnezeu cu puteri și arătări de minuni.

2. Din Viaţa Sfintei Singlitichia

Zicea fericita Singlitichia că sufletelor nepăsătoare și trândave la sporirea în bine, care cad lesne și în deznădejde, trebuie să le aducem laudă și, dacă arată vreun lucru bun, cât de mic, să ne minunăm de acesta și să-l mărim. Iar greșelile lor cele mari și grozave să le numim mici și neînsemnate. Căci diavolul, voind să strâmbe tot lucrul spre pierzarea noastră, celor silitori și nevoitori încearcă să le ascundă păcatele și să-i ducă la uitarea lor, ca să le strecoare în suflet mândria, iar sufletelor celor începători și neîntăriţi le pune înainte cu prisosinţă păcatele, însoţindu-le cu deznădejdea.

Prin urmare, pe aceste suflete șovăielnice e potrivit să le mângâiem astfel: trebuie să le aducem aminte de neasemuita milă și bunătate ale lui Dumnezeu; că mult milostiv este Domnul nostru, milosârd, îndelung răbdător și Îi pare rău de răutăţile oamenilor3. Trebuie apoi să le aducem mărturii din dumnezeieștile Scripturi, care vădesc mila Sa cea de nepătruns către cei care păcătuiesc și se pocăiesc. Să le zicem că Raav era desfrânată, dar s-a mântuit prin credinţă. Pavel era prigonitor, dar a ajuns vas ales. Tâlharul prăda și ucidea, dar cu un singur cuvânt a deschis primul poarta raiului. Încă și despre Matei, despre vameș, despre fiul risipitor și altele asemenea se cuvine să istorisim și prin acestea să întoarcem [sufletele] de la deznădejde.
Însă pe cele stăpânite de mândrie trebuie să le tămăduim prin pilde mai înalte. Căci grădinarii pricepuţi, când văd un răsad mic și neputincios, îl udă din belșug și îl învrednicesc de multă îngrijire, spre a crește și a se întări; iar când bagă de seamă că înmugurește înainte de vreme, îi taie de jur împrejur cele de prisos, ca să nu se usuce degrabă. La fel, și doctorii îi hrănesc pe unii bolnavi cu îndestulare și îi îndeamnă la mișcare, iar pe alţii îi leagă multă vreme cu nemâncarea și îi opresc să iasă [din casă].

pdf-logo