Românesc

Mărturie Athonită în România – Facultatea de Teologie Cluj-Napoca (Ρουμανικά, Romanian)

3 Ιουνίου 2009

Mărturie Athonită în România – Facultatea de Teologie Cluj-Napoca (Ρουμανικά, Romanian)

056PR. PROF. DR. VASILE LEB, DECANUL FACULTĂŢII DE TEOLOGIE DIN CLUJ-NAPOCA: Prea Sfinţite Părinte, iubiţi colegi, iubiţi studenţi, stimaţi oaspeţi, avem—după cum i se cuvine, de fapt, unei facultăţi—bucuria de a continua slujirea la Catedrală cu o întrunire-întâlnire în care avem posibilitatea de a dialoga. Avem pe oaspeţii noştri din Vatopedi în frunte cu Preacuviosul Părinte Efrem pe care îl salutăm şi îi spunem „bine aţi venit în facultatea noastră, suntem convinşi că este de bun augur venirea dumneavoastră aici”. Salutăm şi protopsalţii care cântă dumnezeieşte şi cu siguranţă avem de învăţat multe de la arta de a cânta a domniilor lor. Nu lungesc cuvântul, aş dori numai să-l invit pe preacuviosul Părinte să ne împărtăşească câteva din gândurile cu care a venit în ţara noastră şi în facultatea noastră. Ne bucurăm foarte mult că aţi venit.

Arhim. Efrem: Îmi aduc aminte că acum doi ani am fost tot în sala aceasta şi am avut atunci o discuţie foarte interesantă. Astăzi dau slavă lui Dumnezeu care m-a învrednicit să revin aici, deoarece şcolile de teologie din orice ţară ortodoxă reprezintă de fapt sufletul Bisericii. Dacă studenţii privesc în mod corect teologia, atunci în mod sigur viaţa Bisericii, din punct de vedere al laturii umane, va spori, deoarece trebuie să ştiţi, fraţii mei, că Biserica noastră pe care „porţile iadului nu o vor birui”, după cum ne-a asigurat gura cea nemincinoasă a lui Hristos, Biserică  neplecată de prigoanele lui Traian, Diocleţian şi Nero, a îngenuncheat şi îngenunchează din pricina inconsecvenţei slujitorilor săi. De aceea Hristos a spus: „Vai celui prin care vine sminteala”. Acest „vai” l-a spus fariseilor şi celor care smintesc. Aşadar cel care se ocupă de teologie nu este ca un student în chimie sau fizică, ci teologul trebuie să cunoască că ştiinţa teologiei este legată nemijlocit de experienţa teologică. De aceea, cel care vrea să teologhisească, trebuie să aibă o astfel de viaţă încât să devină locaş al Duhului Sfânt. Noi, la Sfântul Munte, avem experienţa teologilor cu har, deoarece avem cinstea de a fi urmaşi duhovniceşti ai Cuviosului Gheron Iosif Isihastul care nu a urmat decât două clase primare, însă aşa cum însuşi spune într-una din epistolele sale, „atâta teologie izvorăşte din inima mea, încât trei dacă ar scrie în acelaşi timp nu ar putea cuprinde toate înţelesurile”. Înţelesurile acestea teologice nu sunt rod al creierului uman, ci aşa cum subliniază Sfântul Grigorie Palama—acest mare teolog care şi-a început viaţa monahală la Mănăstirea Vatopedi, pentru noi o mare cinste—că una este lucrarea logicii umane izvorâtă din minte şi alta este lucrarea minţii lăuntrice a omului (nous). De aceea teologia se face cunoscută omului doar prin lucrarea aceasta noetică. Sfinţii Părinţi, mişcaţi de către Duhul Sfânt, ne-au predat tocmai de aceea rugăciunea minţii (noera prosevhi), aşa numita rugăciune a lui Iisus, care se rosteşte neîncetat. Gheron Iosif Isihastul, continuator al teologiei Sfântului Grigorie Palama ne-a predat la rândul său modul practic de lucrare al rugăciunii minţii. Pentru ca rugăciunea să fie preluată de minte trebuie ca cel ce se roagă să încerce vreme îndelungată să o rostească cu gura. Rugăciunea rostită devine obicei pentru minte care o va prelua, moment în care rugătorul lucrează rugăciunea mintal, neîncetat, şi astfel mintea se curăţeşte. Unul din roadele acestei curăţiri a minţii prin comunicarea neîncetată cu Dumnezeu este teologia. Tocmai de aceea în Filocalie se scrie: „Dacă eşti teolog, atunci te rogi cu adevărat. Dacă te rogi cu adevărat, atunci eşti teolog”. Deci teologia este strâns legată de adevărata rugăciune. Care este rugăciunea adevărată? Rugăciunea adevărată este cea care izvorăşte dintr-o inimă înfrântă şi smerită. Iar Sfântul Proroc David ne certifică aceasta zicând: „Inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi”. Cum adică Dumnezeu nu o va urgisi? Din moment ce inima noastră îndeplineşte această condiţie esenţială de smerenie (iar smerenia implică ascultarea) Dumnezeu îi va dărui rugătorului curăţia minţii. De aceea Cuviosul Sofronie de la Essex, ca un nou Grigorie Palama, subliniază că rugăciunea curată nu vine doar prin simpla practicare a rugăciunii—rugăciunea nefiind nici yoga, nici buddhism, nici meditaţie—ci este o harismă dumnezeiască care se dăruieşte prin ascultare. De aceea în monahism se dobândeşte mult mai uşor rugăciunea curată a minţii, călugărul îndeplinind această condiţie de ascultare. Rugăciunea curată este considerată una dintre minunile cele mai mari; atunci când Sfinţii Părinţi explică înţelesul versetului din psalmi: „…cu Dumnezeul meu voi trece zidul” (Ps 17:32), prin ajutorul dumnezeiesc al harului dat rugătorului împotriva răspândirii minţii. Acest lucru, iubiţii mei, trebuie să-l înţelegeţi foarte bine deoarece, de vreme ce pronia lui Dumnezeu v-a adus la Facultatea de Teologie trebuie să vă încadraţi în mod corect în Biserică, pentru a putea avea neapărat experienţa lui Dumnezeu. Numai atunci veţi putea ajuta cu adevărat Biserica. Sfinţii Părinţi spun că teologul, misionarul care are această experienţă proprie a lui Dumnezeu, dobândeşte har care îl ajută, în clipa când se adresează mulţimilor, ca vorbele sale să fie acceptate cu uşurinţă de cei care îl ascultă. Iar atunci oamenii se folosesc duhovniceşte. În iconomia mântuirii noastre cuvântul joacă un rol extrem de important. De aceea, vedeţi, se spune în Pateric că mergeau creştinii la Bătrâni duhovniceşti zicându-le: „Avva, spune un cuvânt ca să mă mântuiesc”. Aceasta deoarece cuvântul teologic exprimă neziditul, suprafirescul. Astfel, dacă luaţi în seamă toate acestea, trebuie să vă nevoiţi în mod sistematic prin participarea profundă la Tainele Bisericii, astfel încât să deveniţi purtători de har. Abia atunci veţi fi cu adevărat teologi, veţi gusta voi înşivă pe Dumnezeu şi-L veţi putea astfel dărui şi altora. Veţi fi atunci cu adevărat gura lui Dumnezeu, aşa cum însuşi ne spune. Aşadar, rolul teologului este foarte mare, este o mare binecuvântare să fim teologi, dar şi un mare blestem, deoarece dacă cunoaştem cele duhovniceşti dar nu le împlinim, atunci „vom fi bătuţi mult”. Iuda, atunci când a fost chemat la apostolie, era vrednic de această cinste. Mai apoi, prin propria nepurtare de grijă, prin egoismul propriu a devenit vânzător, determinându-L pe Hristos să spună: „Ar fi fost mai bine ca acest om să nu se fi născut!” De aceea, fraţii mei, este nevoie de foarte multă atenţie, deoarece observ de multe ori că studenţii privesc teologia cu superficialitate. Desigur, sunt de lăudat în teologie şi spiritul academic, şi studiile post universitare, şi doctoratele, însă „un lucru trebuie”, şi anume comunicarea negrăită cu Duhul Sfânt. Sfântul Cosma al Etoliei spunea: „Răul va veni din partea celor educaţi”. Şi cine spunea aceasta? Chiar cel care, prin acţiunile lui a fondat nu mai puţin de 200 de şcoli în Grecia, într-o perioadă în care domnea analfabetismul! Prin această expresie voia să sublinieze că răul va veni de la cei care vor avea o educaţie fără Dumnezeu. Cel educat (morfomenos) fără Hristos devine deformat, distorsionat lăuntric (paramorfomenos), dobândeşte un egoism luciferic, iar mândria—pe care Cuviosul Sofronie de la Essex o numeşte cancer spiritual—întunecă mintea iar atunci, în loc ca mintea să afle teologie, află demonologie. După cum spune Sfântul Grigorie Palama, mintea despărţită de Dumnezeu devine ori dobitocească, ori demonică. Eu mă rog din inimă să deveniţi minţi cu har şi să vă adânciţi în profunzimile Duhului. Acestea am vrut să vă spun, iar acum primesc întrebări.

Întrebare: Aţi spus că Sfântul Cosma al Etoliei a afirmat că răul va veni din partea celor educaţi. Cultura joacă însă vreun rol în mântuirea omului?

Arhim. Efrem:Desigur. Cultura dezvoltă energia, lucrarea logică a minţii. Această lucrare nu este necesară mântuirii, dar este ajutătoare. Sfânta Maria Egipteanca nu a văzut niciodată vreo biblie, nici cărţi bisericeşti, nici nu s-a întâlnit în pustie cu oameni duhovniceşti, dar când a găsit-o Sfântul Zosima, ia spus acestuia pasaje întregi din Sfânta Scriptură. Acesta este un dar limpede al Duhului Sfânt, dar şi o excepţie, desigur. Să ştiţi însă că în trecut cei care nu ştiau să citească mergeau şi auzeau de la teologi cuvântul lui Dumnezeu pentru a putea face voia Lui, aşa cum spune David: „La legea Domnului voi cugeta ziua şi noaptea”. Iar pictura bisericilor a luat amploare şi cu scopul de a-i ajuta pe cei neştiutori de carte să priceapă cele ale credinţei. Aşadar cultura este ajutătoare.

Întrebare: Mai întâi aş dori să ne spuneţi o minune a Maicii Domnului, apoi părerea Sfântului Munte despre buletinele electronice şi codul barat, iar în final despre monahism: vocaţie şi chemare.

Arhim. Efrem: Ar trebui să fac o adevărată expunere despre minunile Maicii Domnului! Am să spun însă un singur lucru: la Sfântul Munte prezenţa Maicii Domnului este foarte simţită. Noi, aghioriţii, o simţim ca pe o cloşcă care ne acoperă permanent, iar aceasta cred că este cea mai mare minune a Maicii Domnului. Sunt nenumărate intervenţiile minunate ale sale în Sfântul Munte, aş avea multe de povestit, dar nu avem timp.

Acum despre buletinele electronice. Este adevărat că în curând Biserica se va confrunta cu această problemă, dar cred că Dumnezeu nu Se va lăsa nemărturisit şi astfel Sfintele Sinoade ale Bisericilor Ortodoxe vor cerceta tema şi cred că vor lua o hotărâre în Hristos. Şi atunci vom face ascultare de această hotărâre a Sinoadelor.

Cât priveşte chemarea către monahism, acesta este un lucru personal. Cel care simte această chemare trebuie să aibă legătură cu un monah duhovnicesc, deoarece numai un duhovnic monah îţi poate spune dacă este cu adevărat chemare sau nu este decât un entuziasm de moment.

Eşti mulţumit de răspuns?

Studentul: Aş fi vrut să vorbiţi mai mult despre Maica Domnului!

Arhim. Efrem: Vino la Sfântul Munte şi vei vedea! Din păcate acum nu mai avem timp, ne îndreptăm către Mănăstirea Floreşti, însă vom continua discuţia deseară, la Casa de Cultură. Înainte de a încheia, aş dori să dăruiesc o evanghelie Facultăţii de Teologie. Este o reproducere a odorului dăruit mănăstirii noastre de către împăratul bizantin Ioan Cantacuzino, creştin foarte evlavios, care îl avea drept duhovnic pe Sfântul vatopedin Sava cel nebun pentru Hristos. Din pricina legăturii cu acest mare sfânt, împăratul a dăruit mănăstirii multe din odoarele sale personale, cum ar fi Brâul Maicii Domnului, capul Sfântului Ioan Gură de Aur cu urechea intactă—după cum ştiţi, atunci când Sfântul Ioan scria erminiile la epistolele Sfântului Apostol Pavel, ucenicul său Proclu, uitându-se în camera Sfântului Ioan l-a văzut pe Apostol şoptindu-i Sfântului Ioan la urechea stângă tălmăcirea duhovnicească  epistolelor. Din pricina acestui eveniment urechea Sfântului Ioan se păstrează intactă. Îndeosebi când vin medici la mănăstire şi văd capul Sfântului Ioan, rămân uimiţi, deoarece urechea este printre primele părţi ale corpului uman care se descompun îndată după moarte. Această evanghelie o dăruim bibliotecii facultăţii, dar şi pentru a vă aduce aminte de prezenţa noastră aici.

Decanul: Mulţumim pentru cadoul extraordinar, este vorba de cuvântul Domnului, care le depăşeşte pe toate. Ne vom vedea, cu siguranţă, deseară…

pdf-logo