Românesc

Mărturie Athonită în România – Liturghie în Catedrala Arhiepiscopiei Alba Iulia

24 Ιουνίου 2009

075ÎPS Andrei: În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Prea Cuvioase Părinte Stareţ Efrem, preacuvioşi şi preacucernici părinţi, dragi studenţi, dragi teologi şi iubiţi fraţi şi surori, de ieri de la prânz şi până acum în Alba Iulia este sărbătoare duhovnicească mare. Este o sărbătoare mare pentru că, aşa cum vă spuneam şi ieri, din acel loc unic din lume, loc de rugăciune, loc de nevoinţă, din Sântul Munte Athos, iată că a venit reprezentantul uneia dintre cele mai importante mănăstiri, de la Vatopedi, a venit Părintele Stareţ Efrem dimpreună cu ucenicii dânsului şi ne-au adus ca binecuvântare icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni, tămăduitoare de cancer, şi în acelaşi timp, moaştele Sfântului Pantelimon şi ale Cuviosului Gheron Iosif Isihastul. Pentru sufletul creştinilor aceasta este o mare bucurie pentru că necazurile, greutăţile, încercările cu care se confruntă oamenii sunt multe. Şi atunci, unde să alerge? Aleargă la Dumnezeu. Şi aleargă la Dumnezeu prin sfinţii lui, pentru că psalmistul David ne spune: „Binecuvântat este Dumnezeu întru sfinţii Săi”. Nu este prima dată când ne vizitează Părintele Stareţ Efrem. Acum doi ani a mai făcut un pelerinaj în România şi atunci a ţinut o sumedenie de cuvântări, de omilii foarte consistente din punct de vedere duhovnicesc. Acele omilii au fost adunate într-o carte intitulată „Cuvânt din Sfântul Munte”, carte pe care mulţi dintre dumneavoastră o cunoaşteţi. Cei care n-au ajuns la ea şi-o pot procura de la librăria Arhiepiscopiei noastre. De cartea aceasta s-a îngrijit Mănăstirea Oaşa, Părintele Stareţ Andrei şi trebuie să subliniem faptul că şi de data aceasta Părintele Stareţ Andrei s-a ocupat de organizarea pelerinajului pe care Părintele Efrem, cu icoana Maicii Domnului şi cu sfintele moaşte îl face prin România. Această legătură sfântă dintre Mănăstirea Vatopedi şi Mănăstirile Oaşa şi Lupşa pe noi ne bucură pentru că trăirea duhovnicească se aprinde aşa cum se aprinde lumina din lumină. Şi este atâta nevoie de viaţă duhovnicească! Şi atunci când se iveşte un moment ca acesta noi ne bucurăm că viaţa duhovnicească poate fi reîmprospătată. Ne bucurăm că Părintele Stareţ a adus şi această Corală minunată condusă de maestrul Anghelopoulos. Ne-am îndulcit de cântările dânşilor şi aseară la Casa de Cultură, dar şi aici, la Sfânta Liturghie. Şi spunem ca şi aseară: îl rugăm pe Dumnezeu să le dea sănătate ca să-L poată lăuda cât vor trăi pe acest pământ, dar şi în viaţa veşnică. Aşa că pentru toate aceste lucruri, pentru acest belşug de daruri duhovniceşti, îi mulţumim lui Dumnezeu. Şi apoi mulţumim Părintelui Efrem şi însoţitorilor dânsului care ne-au provocat mare bucurie. Şi vă mulţumim dumneavoastră tuturor, şi celor mulţi care s-au perindat ieri pe aici pentru a săruta icoana Maicii Domnului şi pentru a cinsti moaştele Sfântului Pantelimon şi ale Sfântului Gheron Iosif Isihastul. Acum îl ascultăm cu rag pe Părintele Stareţ Efrem.

Arhim. Efrem: Este adevărat, Prea Sfinţia Voastră, că zilele acestea e care le petrecem în România sunt pentru noi o prezenţă deosebită a harului. Mi-aduc aminte, când a venit Părintele Stareţ Andrei la Vatopedi, m-a rugat foarte mult să vin aici în oraşul dumneavoastră. La început am ezitat mult, deoarece mănăstirea noastră este mare, iar atunci când am luat-o în primire, în 1990, era în paragină, cu adevărat o ruină. Deci vă puteţi închipui aceasta, deoarece ştiţi şi Sfinţia Voastră ce înseamnă o mănăstire ruinată, câtă osteneală şi câtă purtare de grijă trebuie să ai pentru a reface o mănăstire atât material, dar mai ales spiritual. De aceea nu aveam îndrăzneala să fac o astfel de călătorie. Văzând însă insistenţa Părintelui Andrei mi-am zis că poate este de la Dumnezeu. M-am rugat aşadar foarte mult ca să aflu voia lui Dumnezeu. Şi am simţit că Dumnezeu vrea acest lucru. De aceea acum doi ani am făcut prima călătorie către Alba, desigur, cu binecuvântarea Înalt Prea Sfinţiei Voastre. Am văzut însă că pelerinajul nostru a dat multe roade. Am văzut că, într-adevăr, aşa cum aţi spus, s-a realizat o legătură strânsă între monahii mănăstirilor din Alba şi Mănăstirea noastră, aceasta deoarece în Sfântul Munte există o tradiţie vie care nu se poate descoperi în cărţi, nici în cele patristice, nici în cele ascetice. Era aşadar nevoie ca monahii de aici, deoarece treceţi printr-o perioadă de refacere a monahismului, şi tinerii călugări nu aveau înaintaşi de la care să poată prelua tradiţia, trebuia aşadar să vină la Sfântul Munte, nu ca simpli închinători, ci făcând o legătură personală, strânsă, cu obştile mănăstirilor athonite. Aceasta pentru a putea aduce o infuzie duhovnicească din Sfântul Munte aici la dumneavoastră. Cred că lucrul acesta este încă în desfăşurare. Această lucrare duhovnicească a început deja, văd că cele două mănăstiri, Oaşa şi Lupşa, care au o legătură strânsă cu Athosul, deja au roade duhovniceşti, vedem că încep să se întărească obştile lor, formându-se călugări buni, lucru extrem de necesar, deoarece poate că în România sunt mulţi monahi, însă monahismul este slab. Acest lucru se va remedia numai prin legătura dintre monahismul românesc şi tradiţia monahală ortodoxă unică din Sfântul Munte. Acum Athosul nu este în legătură numai cu România, ci şi cu celelalte ţări care au suferit de pe urma comunismului. Să ştiţi, iubiţilor, că doar un monahism adevărat va putea zidi Biserica, monahii sunt cei care vor păstra duhul şi adevărul Bisericii. Când mergem la o mănăstire simţim cu toţii harul şi puterea spirituală care izvorăsc de acolo, asta datorită fiecărui nevoitor al acelei mănăstiri. Aşadar nu este întâmplător, Înalt Prea Sfinţia Voastră, că de mâine icoana Pantanassa va fi întronizată la Mănăstirea Oaşa, deoarece Maica Domnului, ca fiind cea dintâi monahie, se mângâie cu prezenţa monahilor. Ea a fost introdusă de către Arhanghelul Gavriil în taina lucrării lăuntrice a rugăciunii, iar cum subliniază Sfântul Grigorie Palama, ea este prima monahie şi prima ascetă, pentru că  a primit deplinătatea harului, ca nici un alt om de pe pământ. La Sfântul Munte prezenţa ei este deosebit de simţită. De aceea nu putea fi altfel, trebuia că monahismul, calea care îl duce pe om la sfinţenie, să fie apărat chiar de către Maica Domnului, ca cea dintâi dintre monahi. Dacă am cerceta istoria monahismului ortodox vom vedea că Maica Domnului de foarte multe ori s-a arătat asceţilor, spunându-le: „Mergeţi în cutare loc şi acolo veţi găsi icoana mea. Acolo să-mi zidiţi mănăstire”. De aceea, ÎP Sfinţite Părinte, bogăţia Arhiepiscopiei Alba Iuliei sunt mănăstirile, pentru că ele sunt cele care vor spori şi vor influenţa viaţa duhovnicească din eparhie. La mănăstiri se simte în mod deosebit harul, mai cu seamă la cele închinate Maicii Domnului. Înainte de a încheia, vă voi spune o întâmplare care a avut loc la Vatopedi. O doamnă al cărei soţ era foarte necredincios, l-a convins în cele din urmă să meargă cu un grup de prieteni la Sfântul Munte. După multe presiuni, soţul a venit la Vatopedi iar însoţitorii lui mi-au vorbit despre situaţia dânsului. Am văzut însă că respectivul nu accepta nici un sfat duhovnicesc. S-a întâmplat însă ca în ziua aceea să avem hram. La Sfântul Munte privegherile acestea ţin 16 sau 17 ore. Când a aflat respectivul despre priveghere, s-a întristat. Le-a zis prietenilor: „Eu n-am mai fost la biserică. Dacă mă duc la priveghere mă plictisesc.” „Vino şi stai cât poţi. Nu te obligă nimeni să rămâi până la sfârşit”, i-au răspuns ei. A venit aşadar la biserică, dar după 20 de minute s-a întors în cameră. Cam după trei ore de la începutul privegherii, în timp ce spovedeam pe cineva în sfântul altar, vine la mine arhondarul şi-mi zice că domnul acela vrea să-mi vorbească. „Spune-i că nu am timp deoarece spovedesc. Îl voi vedea mâine” i-am răspuns. Însă arhondarul a venit încă de două ori spunând că fără doar şi poate domnul acela vrea să mă vadă neapărat. Mi-am zis atunci că în mod sigur s-a întâmplat ceva cu el şi l-am primit. Intrând înăuntru, a închis uşa şi a început să plângă în hohote. Încerca să-mi vorbească, dar nu putea din cauza lacrimilor. Atât de tare plângea, încât se auzea în biserică. După destulă vreme, s-a potolit şi mi-a zis: „Părinte, eu sunt un nemernic. Am un obicei foarte prost: înjur foarte mult pe Maica Domnului. Am stat la priveghere cu de-a sila vreo 20 de minute, apoi m-am dus în cameră. Stând aşa în pat ca să adorm, se deschide deodată acoperişul camerei, şi, într-o lumină orbitoare apare o călugăriţă. Am încercat s-o privesc, dar nu puteam din pricina strălucirii feţei. A venit la mine şi mi-a zis cu o voce tristă, dar nu mustrătoare: „Ce ţi-am făcut, fiule, de-mi vorbeşti aşa urât?” Din acea clipă sufletul mi s-a umplut de atâta umilinţă, încât nu m-am mai putut opri din plâns. Părinte, eu sunt un om foarte dur. Când mi-a murit mama, n-a vărsat o lacrimă. De când am avut însă această vedenie, mă simt nemângâiat.” Acest om, fraţii mei, s-a spovedit apoi cu multă străpungere de inimă, datorită intervenţiei Maicii Domnului. M-a impresionat mult faptul că Născătoarea de Dumnezeu nu i s-a adresat cu asprime celui care o ocăra, ci cu blândeţe. De aceea să avem nădejde în Maica Domului şi orice aţi face, orice greşeală sau păcat vi se întâmplă, nu deznădăjduiţi, deoarece există pocăinţă şi cine se pocăieşte şi se roagă Maicii Domnului în mod sigur va afla îndurare la Dumnezeu. De aceea, în orice necaz să nu vă pierdeţi cu firea, ci rugaţi-vă Maicii Domnului şi veţi vedea cât har şi câtă mângâiere veţi primi. Pe cât putem să încercăm să-i fim pe plac Maicii Domnului, adică să ţinem poruncile Fiului său. Amin, aşa să fie!

pdf-logo