PsaltireaRomânesc

Psalmul 7 (Ρουμανικά, Romanian)

23 Σεπτεμβρίου 2009

Psalmul 7 (Ρουμανικά, Romanian)

Prophet and King DavidPsalm lui David, pe care l-a cântat Domnului pentru cuvintele lui Huşai, fiul lui Iameni

Doamne Dumnezeul meu în Tine am nădăjduit. Mântuieşte-mă de toţi cei ce mă prigonesc şi mă izbăveşte, 2ca nu cumva să răpească ca un leu sufletul meu, nefiind cel ce izbăveşte nici cel ce mântuieşte. 3Doamne Dumnezeul meu, de am făcut aceasta, de este nedreptate în mâinile mele, 4de am răsplătit celor ce-mi răsplătesc mie rele, să cad dar de la vrămaşii mei deşert. 5Să prigonească dar vrăjmaşul sufletul meu şi să-l piardă, şi să calce la pământ viaţa mea şi slava mea în ţărână să o sălăşluiască. 6Scoală-Te Doamne, întru urgia Ta, înalţă-Te pentru sfârşitul vrăjmaşilor Tăi. 7Şi Te scoală Doamne Dumnezeul meu, cu porunca cu care ai poruncit, şi adunarea popoarelor Te va înconjura, 8şi pentru aceasta întru înălţime Te întoarce. Domnul va judeca popoarele, 9judecă-mă Doamne, după dreptatea mea şi după nerăutatea mea ce este asupra mea. 10Sfârşească-se dar vicleşugul păcătoşilor şi vei călăuzi pe cel drept, Cel ce cercetezi inimile şi rărunchii, Dumnezeule. 11Cu dreptate este ajutorul meu de la Dumnezeu, Cel ce mântuieşte pe cei drepţi la inimă. 12Dumnezeu este Judecător drept şi tare şi mult îngăduitor, şi nu aduce urgia în fiecare zi. 13De nu vă veţi întoarce, sabia Lui o va luci, arcul Lui l-a încordat şi l-a pregătit, 14şi întru el a gătit unelte de moarte, săgeţile Lui celor ce ard le-a lucrat. 15Iată în chinuri a născut nedreptatea, a zămislit durere şi a născut fărădelege. 16Groapă a săpat şi a adâncit-o, şi va cădea în groapa pe care a făcut-o. 17Întoarce-se-va durerea lui pe capul lui şi pe creştetul lui nedreptatea lui se va pogorî. 18Mulţu-mi-voi Domnului după dreptatea Lui şi voi cânta numele Domnului Celui Preaînalt.