Un creştin filosof (Ρουμανικά, Romanian)

Predica Mitropolitului Augustin de Florina la pomenirea Sfântului Iustin, Martirul şi Filosoful

Iubiţii mei, pe Hristos, când a început să propovăduiască, L-au urmat pescari, muncitori, păstori, femei şi copii nevinovaţi. Oamenii care erau învăţaţi şi bogaţi şi deţineau poziţii şi funcţii, în marea lor majoritate au rămas departe de Hristos. L-au dispreţuit, au râs de El, L-au hulit, L-au calomniat şi în orice fel au încercat să-L înjosească înaintea poporului. Vedeţi? Aceştia erau importanţi, iar Hristos era un nimic! Puţini doar, foarte puţini din înaltele trepte sociale au crezut şi L-au urmat pe Hristos, precum Iosif din Arimateea şi Nicodim, oameni bogaţi şi sfetnici, care s-au învrednicit să facă pogorârea de pe Cruce şi înmormântarea lui Hristos.

Ceea ce I s-a întâmplat lui Hristos, li s-a întâmplat şi apostolilor. La predica lor alerga popor mult. Săraci, agramaţi, oameni harnici şi îndureraţi, aceştia, îndeosebi, au crezut în predica apostolilor şi din ei s-au alcătuit primele Biserici ale lui Hristos. Din ceilalţi, bogaţi, învăţaţi, demnitari, puternici, puţini au crezut în predica apostolilor, număraţi pe degete. Apostolul Pavel a observat acest fenomen şi într-o epistolă a sa către creştinii din Corint scria: „Priviţi, fraţii mei, cine se află în biserică; se află bogaţii, învăţaţii, aristocraţii, cei puternici, cei mari şi grozavi? Nu. Doar câţiva dintre aceştia se află între noi. Ceilalţi sunt oameni săraci şi simpli” (I Corinteni 1, 26 şi următoarele).

Şi dacă ne vor întreba care este pricina pentru care nu au crezut în Hristos cei bogaţi, învăţaţi şi cei puternici ai pământului, răspundem: Pricina necredinţei acestor oameni este mândria; aşa spune Evanghelia. Vedem, de pildă, că un cerşetor orb a crezut oarecând în Hristos, dar cărturarii şi fariseii, chiar dacă au văzut o minune nemaiîntâlnită – ca un orb din naştere să-şi câştige lumina, cu toate acestea, nu au crezut în Hristos. I-a orbit egoismul, invidia şi perversitatea lor (Ioan, capitolul 9).

Dar unde există smerenie şi oamenii îşi recunosc păcătoşenia lor, acolo vedem că şi filozofi, şi oameni de ştiinţă, şi căpetenii, şi bogaţi cred în Hristos şi cad înaintea Lui şi I se închină şi zic: „Domnul nostru şi Dumnezeul nostru”.

Unul dintre aceşti oameni a fost şi Iustin. Biserica sărbătoreşte pomenirea lui pe 1 iunie. Despre Sfântul Iustin vom spune aici câteva cuvinte.

***

Iustin s-a născut şi a activat în veacul al II – lea d.Hr. Era originar din Siria, era filozof. Dar filozof închinător la idoli. Purta veşmântul arătos de filozof, ţinea cuvântări şi conferinţe şi avea un mare renume. Citise toate cărţile filozofilor antici şi studiase în toate şcolile filozofice importante din acea vreme.

Dar deodată, acest filozof închinător la idoli a devenit creştin. Ce s-a întâmplat? Cum s-a schimbat din închinător la idoli? Două lucruri au contribuit la părăsirea idolatriei de către Iustin şi la credinţa lui în Hristos.

Unul a fost următorul: Într-o zi s-a întâlnit cu un creştin bătrân. Acesta i-a vorbit cu multă căldură despre credinţa în Hristos. În sufletul lui Iustin s-a născut atunci curiozitatea de a cunoaşte noua credinţă. Creştinul bătrân i-a propus să citească Sfânta Scriptură. Şi Iustin a început să citească şi să se minuneze.

Celălalt fapt care a contribuit la credinţa lui Iustin în Dumnezeu a fost sfântul şi eroicul exemplu al creştinilor. Zilnic îi vedea pe creştini, dispreţuind toate şi plini de bucurie aruncându-se în chinuri şi îşi spunea în sinea sa: Oameni cu o viaţă atât de sfântă şi cu atâta eroism e cu putinţă să se afle în rătăcire şi zâmbetele lor să nu fie curate? De unde scot aceşti oameni sfinţenia şi eroismul? Creştinii trebuie să aibă un mare secret. Se pare că o mare putere îi inspiră şi îi face puternici… Apoi s-a gândit şi în felul următor: Lumea antică de cine se minunează cel mai mult? De Socrate. Socrate a murit pentru ideile lui. Dar pentru Socrate nu a murit nimeni. Cu Hristos însă altfel stau lucrurile. Nu doar filozofi au fost încredinţaţi despre adevărul pe care L-a propovăduit, ci şi oameni simpli au crezut şi au înţeles ce a învăţat şi ceea ce este cel mai important, au învins orice teamă, au dispreţuit moartea şi s-au jertfit pentru Hristos. Din aceste gânduri reiese o concluzie: Creştinismul nu este o invenţie omenească, ci provine de la Dumnezeu. Creştinismul conţine în el însuşi puterea lui Dumnezeu.

Dar la schimbarea lui Iustin a contribuit cel mai mult şi cercetarea continuă a Sfintei Scripturi. Nu doar a studiat, ci ca un cerb însetat Iustin a sorbit apa cea nemuritoare a învăţăturii lui Hristos. Şi pentru că ştia toate învăţăturile lumii antice închinătoare la idoli, a făcut comparaţie şi s-a convins că învăţătura creştină este măreaţă, este incomparabil superioară oricărei alte învăţături. Spune Sfântul Iustin: Oricâte alte învăţături frumoase ar afla cineva în cărţile filozofilor antici sunt ca seminţele pe care Dumnezeu le-a aruncat în inima omenească. Dar desăvârşirea se află în creştinism. Aici se află adevărul întreg. Aici se află puterea care a făcut să răsară, să odrăslească şi să se dezvolte un arbore uriaş.

Iustin a crezut, s-a botezat, L-a propovăduit pe Hristos, a apărat credinţa şi pe creştinii prigoniţi în faţa domnitorilor şi împăraţilor pământului şi în cele din urmă a fost martirizat.

***

Iubiţii mei creştini! Când în urmă cu 30 de ani slujeam ca predicator în Florina, la şcoala catehetică am avut un binecuvântat şi silitor copil, care îşi scotea pâinea lustruind pantofi în piaţa din oraş. Acest copil a urmat în mod regulat lecţiile şi citea în fiecare zi Sfânta Scriptură. Iar când odată s-a îmbolnăvit şi l-am vizitat în sărăcăcioasa lui cameră, am văzut că avea scris pe o tăbliţă: „Evanghelia este cea mai mare filozofie de viaţă”. Acel copil a plecat apoi în Australia. Dar şi acolo şi-a păstrat credinţa în Dumnezeu şi a continuat să studieze Evanghelia.

O, Evanghelie, nemuritoare Evanghelie! Tu luminezi un filozof ca pe Iustin, dar tu luminezi şi un copil agramat, ca pe acest copil din Florina.

Trad. M.L.; sursa: „Myripnoa anthi”