Românesc

Gheronda Iosif Vatopedinul – Dialoguri la Athos

10 Αυγούστου 2013

dialoguri_la_athos_prima_coperta_redim

Pentru monahi, tăcerea este dreptar al vieţii. Ea îi păzeşte de vorbirea neîncetată şi neînfrânată, de ju­decarea aproapelui şi de clevetire, care este moartea sufletului. Îi izbăveşte de conflicte şi de certuri şi le menţine necesara linişte lăuntrică pentru nevoinţa luării aminte la sine. Tăcerea este rodul isihiei, o stare interioară din care se naşte cuvântul duhovnicesc.

Când tace monahul şi când vorbeşte?

Avva Pimen dezleagă cu discernământ această problemă:

„Un frate l-a întrebat pe Avva Pimen, zicând: Mai bine este a vorbi sau a tăcea? I-a răspuns lui bătrânul: Cel ce vorbeşte pentru Dumnezeu, bine face şi cel ce tace pentru Dumnezeu, asemenea.”

Tăcerea nu este un scop, ci un mijloc. Este folosită fie ca să se apropie cineva de Dumnezeu, fie ca să vorbească despre El.

Bătrânii, vechi şi foarte cercaţi luptători ai duhului, se silesc să se facă învăţători duhovniceşti şi călăuzitori ai creştinilor, care se apropie de ei fie din curiozitate, fie din interes, fie mişcaţi de o nevoie duhovnicească mai adâncă. Lor li se adresează întrebări stăruitoare, care privesc probleme serioase şi fundamentale ale vieţii duhovniceşti. „Părinte, spune-mi un cuvânt cum să mă mântuiesc”. „Spune-mi un cuvânt!” „Ce să fac pentru patimi?” „Dă-mi o po­runcă şi o voi păzi pe aceasta!” „Ce să păzesc ca să fiu plăcut lui Dumnezeu?”

De obicei, Bătrânii răspund scurt, cuprinzător şi apoftegmatic. Cuvântul lor nu este unul ce ţine de gândire, rezultat al unui proces intelectual. Este un cuvânt matur şi împreunat cu durere, direct, puternic, sobru, care pătrunde în adâncul sufletului celui ce întreabă.

Într-un limbaj simplu, fără figuri retorice meşteşugite, ei arată comoara ascunsă a vieţii duhovniceşti. Bătrânii oferă înţelesuri totdeauna actuale și, în acest fel, devin faruri pentru cei ce navighează pe marea întunecată a confuziei şi a înşelării.

Bătrânii, nevoitori smeriţi, neînsemnaţi şi nearătaţi lumii, prin străvederea lor, pătrund în sufletul celor cu care grăiesc, iar răspunsurile lor corespund nevoilor reale ale acelora din urmă. Scopul cuvântului lor este „zidirea cea de trebuinţă, ca să dea har celor ce ascultă” (Efeseni 4, 29).

Ei evită să răspundă, dacă cei ce întreabă văd pilda şi lucrarea lor. Odată, când l-au rugat un frate pe Avva Sisoe: „Spune-mi un cuvânt”, acesta a răspuns: „De ce mă sileşti să vorbesc în zadar? Iată, ce vezi, fă”.

Cuvântul Bătrânilor este practic şi urmăreşte scopuri practice, adică să ajute la dobândirea desăvârşirii şi sfinţirii „în Hristos”. Acesta este un cuvânt plin de dragoste. După cum vedem în tradiţia Bisericii, Bătrânii mărturisesc că: „A da şi a lua, dragoste mie îmi era”.

Când Avva Theodor al Fermei s-a apropiat şi a cerut sfat de la Avva Pamvo, acesta i-a răspuns: „Du-te, mila ta să o ai peste toţi, căci mila a aflat îndrăzneală înaintea lui Dumnezeu”.

Mişcat de dragoste, Preacuviosul nostru Bătrân Iosif Vatopedinul a răspuns de-a lungul timpului la diferite întrebări şi problematizări ale închinătorilor Mănăstirii noastre. În prima parte a acestei mici cărţi sunt adunate o parte din aceste cuvinte. În partea a doua, cu titlul „Culegere filocalică”, se face traducerea din limba greacă veche în neogreacă a unor texte scurte din Filocalie şi din Sfinţii Părinţi, care au legătură cu întrebările din prima parte.

Ne rugăm smerit ca şi această carte să-i ajute pe fraţii noştri binecredincioşi din lume să făptuiască o viaţă de sfinţenie „fără de care nimeni nu va vedea pe Domnul”.

Arhimandritul Efrem, Egumenul Sfintei şi Marii Mănăstiri Vatoped

Duminica Mironosiţelor 2003

– See more at: http://www.pemptousia.ro/2013/07/gheronda-iosif-vatopedinul-dialoguri-la-athos/#sthash.ysq1PdV4.dpuf

Leave a Reply